10 milioane de euro pierduţi pentru Gorj! Complexul Energetic Oltenia îl scapă de datorii pe fostul soţ al Ritei Mureşan

1561

Lucian Ioan Mureşan, fostul soţ al creatoarei de modă Rita Mureşan, administrator al firmei BVA COAL SRL din Constanţa, este semnatarul contractului avantajos de vânzare-cumpărare de lignit de la carierele miniere din Gorj, aparţinând Complexului Energetic Oltenia. Societatea în cauză, câştigă însă, alături de altele două partenere, prin simpla intermediere a vânzării dintre Complexul Energetic Oltenia şi cumpărătorii sârbi, peste 10 milioane de euro. Banii îi erau necesari constănţeanului cu atât mai mult cu cât, presa centrală a estimat în vara anului trecut, că acesta avea datorii semnificative. Cei care pierd însă, urmare a acestui contract, sunt gorjenii şi unitatea de stat, care ar fi putut parafa contractul prin firma proprie ori direct prin CEO, acoperind astfel minusurile financiare de anul trecut.

Înfiinţată în octombrie 2014, firma lui Nelu Mureşan reuşeşte să pună mâna pe contractul cu CEO, în decembrie al aceluiaşi an, alături de încă două societăţi. “Contractul cu numărul 2964/CEO/19.12.2014, semnat de managerul structurii, Laurenţiu Ciurel, dar şi de o parte din directorii companiei, pare unul avantajos pentru unitatea din Gorj, doar la prima vedere. Asta deoarece CEO se mulţumeşte să vândă cu doar 13 euro tona de cărbune spre grupul de trei firme, cu un trecut pus serios sub semnul întrebării, semnatarul contractului fiind chiar soţul Ritei Mureşan, deşi ar fi putut să-şi folosească firma proprie pentru asta”, a declarat Dan Morega, preşedintele Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice şi Politice.
CEO arată că preferă să vândă în acest contract cărbunele de la Husnicioara, în cantitate egală cu cel de la UMC Lupoaia şi încă 480.000 de tone de la UMC Roşiuţa, băgând însă în buzunarele intermediarilor milioanele de euro, asta deoarece tona de cărbune din Gorj ajunge să fie plătită de cumpărătorii sârbi cu 35,7 de euro pe tonă.
Cel care se ocupă exclusiv de onorarea contractului din partea CEO este Mihai Dafinoiu, adus special să se ocupe de producţie, mai spune Morega.

nelu muresanCâştig pentru alţii dintr-un contract salvator pentru CEO
Lignitul energetic din Gorj este vândut astfel sub preţul de producţie, mai spune Morega, având în vedere că nu sunt trecute unele cheltuieli cu realizarea granulaţiei necesare pentru termocentrala sârbească şi nici cheltuielile cu încărcarea pe transportul auto sau încărcarea în vagoanele CFR pentru transportul final făcut pe Dunăre.
Contractul cu Serbia a fost încheiat, de firmele intermediare, pentru 1,2 milioane de tone de la CEO, şi pentru încă 0,8 milioane de tone din altă parte, la suma de opt miliarde de dinari, cu tot cu transport.
Concret, astfel, preţul contractului cu Serbia, al CEO, este de 15 milioane şase sute de mii de euro, încheiat de către Firma BVA Coal SRL Constanţa şi două partenere.
Transportul costă aproximativ 13 euro pe tonă, totalul nefiind mai mare de 27 de euro pe tonă la termocentrala din Serbia, care plăteşte 35,7 euro pentru fiecare tonă de cărbune energetic adus cu barjele pe Dunăre, la Severin şi Orşova, de firma lui Mureşan. Dacă se adaugă returnarea de TVA, intermediarii câştigă astfel peste 10 de milioane de euro din acest contract aşa-zis “avantajos” pentru CEO, banii putând ajuta unitatea din Gorj şi nu cele trei firme.
CEO a invocat diverse motive pentru a arăta că nu se putea ocupa de livrare până la cumpărător, fiind necesari intermediarii.

Mureşan, cu datorii de zeci de mii de euro
Ioan(Nelu) Mureşan, cum este cunoscut afaceristul fost soţ al creatoarei de modă, a încercat să-şi facă, cu ceva timp în urmă, o afacere într-un alt domeniu. A închiriat un local în capitală pentru care plătea, anul trecut, 25.000 de euro chirie, dar afacerea nu i-a mers, titrau ziarele mondene, firma acumulând datorii de 100.000 de euro. Angajaţii au fost evacuaţi din clădire în vara anului trecut. Mureşan obţinuse însă după o amânare pentru plata debitelor astfel acumulate.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here