10 șefi din minerit fentează disponibilizările din CEO

592

Zece ingineri, subingineri și sindicaliști din mineritul motrean, care îndeplinesc condițiile de pensionare, nu vor pleca acasă cu începere din data de 1 mai, cum se va întâmpla cu alți 1000 de salariați ai companiei. Numele celor zece șmecheri de la Cariera Lupoaia și EMC Motru au fost aduși însă la cunoștința managerului CE Oltenia, Sorin Boza, cerându-se luarea unor măsuri cu respectivii, pe motiv că aceștia nu și-ar fi depus la dosarele de angajare ori și-au sustras de-a lungul timpului adeverințe privind grupa de muncă. Unii dintre respectivii au vârste de 61, respectiv 62 de ani.

Lista neagră a șefilor din Lupoaia începe chiar cu unul dintre cei care trag sfori pentru a fi promovat într-o funcție de conducere la EMC Motru, deși îndeplinește condițiile de pensionare, conform sesizării ajunse pe masa lui Boza. Este vorba despre Gabriel Caranda, în vârstă de 59 de ani, care lucrează pe o funcție de conducere la Cariera Lupoaia, la Producție, respectivul urmând însă să fie promovat șef al Serviciului Mecano-Energetic al EMC Motru. “Această numire nu ar trebui să se facă, deoarece Caranda are deja 59 de ani, în carieră fiind destui tineri pregătiți pentru o astfel de funcție, este unul dintre inventatorii care se judecă cu CEO pentru invenții care au adus deservicii nu servicii companiei, este pensionabil, pentru că a prestat în condiții speciale și deosebite tot ca șef și are zile medicale la limita pensionării pe caz de boală. Caranda se va însănătoși în mod miraculos odată cu ungerea sa în funcție la EMC Motru, asta deoarece omul s-a lăudat că dacă nu va fi promovat el se va pensiona”, a declarat Nicu Bunoaica, liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, care a și întocmit lista de favorizați ai directorului Dafinoiu.
Pe locul al doilea în listă se află, potrivit liderului sindical, Mareș Albișoru, tot de 59 de ani, promovat recent șef de schimb la Producție, care ar îndeplini și el condițiile de pensionare, evident dacă și-ar aduce la Personal documentele pe care le deține.

Fratele lui Dafinoiu, menținut la serviciu la 61 de ani
Pe lista favorizaților apare și Gheorghe Dafinoiu, fratele lui Mihai Dafinoiu, șeful EMC Motru. Rubedenia în cauză ocupă poziția de șef Sector Ripări Benzi Transportoare la Cariera Lupoaia. Gheorghe Dafinoiu, potrivit lui Bunoaica, s-ar fi încadrat de anul trecut la pensionare, dar a fost ocolit, așa cum se va întâmpla și acum, când respectivul, deși are 61 de ani și ani de muncă în condiții deosebite și speciale va fi menținut în activitate în loc să fie disponibilizat.
În aceeași situație se află și Ion Dobrițoiu, în vârstă de 59 de ani, fost consilier județean, candidat pentru un nou mandat pe listele PNL, ocupant al poziției cu numărul 13. Liberalul ar îndeplini, de asemenea, condițiile de pensionare, acesta prestând în prezent la EMC Motru.
Romeo Petrișor, de 59 de ani, angajat al Serviciului Investiții la EMC Motru, se află și el pe lista potențialilor disponibilizați, ținuți însă în câmpul muncii în lipsa documentelor edificatoare.
Liviu Giuran, economist la Lupoaia, care urmează să fie promovat economist la EMC Motru, implicat în Dosarul “Masa Caldă” are 62 de ani și nu figurează pe lista viitorilor 1000 de disponibilizați din CE Oltenia, motivul fiind același ca și pentru colegii săi menționați mai sunt.
Subinginerul Alexandru Tătaru de la Lupoaia ar îndeplini condițiile de pensionare, acesta având vârsta de 58 de ani.

Sindicalist, menținut la muncă
Titu Brabete, de 57 de ani, aghiotantul lui Nicolae Bădița la sindicatul liber din Cariera Lupoaia, beneficiar al unui spor de fidelitate acordat doar energeticienilor, s-ar afla și el pe listă, dar în lipsa adeverințelor scapă de valul de disponibilizări din acest an.
Tudor Măriuțu, 58 de ani, promovat recent șef la SSM la EMC Motru, inginer de profesie, se află în situația lui Brabete, dar nu va fi nici el disponibilizat.
Condiții de disponibilizare întrunește și Ion Feurdean, subinginer, care are 61 de ani, fost lider cu funcție de conducere în FNME.
“I-am cerut domnului Boza să ia măsuri cu cei nominalizați și să-i verifice în privința îndeplinirii vârstei de pensionare, dar până atunci ar fi rezonabil ca salariații nominalizați măcar să refuze funcțiile de conducere, deoarece sunt conștienți că sunt pensionabili. De asemenea, sunt de părere ca și alți salariați aflați în aceeași situație, cu vârste de peste 55 de ani, ar trebui să nu mai fie promovați în funcții de conducere, respectivii fiind astfel determinați să-și găsească acte doveditoare de vechime și încadrare în grupă în vederea pensionării. Eu nu promovez salariați în funcții de conducere, dar îmi doresc ca aceste poziții să fie ocupate de persoane tinere, cu poftă de muncă, credibile și cărora le pasă de viitorul CEO”, a conchis Bunoaica.

Se bat pe locul mortului
Liderul sindical susține că a fost surprins neplăcut în legătură cu dorința mai multor astfel de pensionabili de a-i lua locul inginerului care și-a pus capăt zilelor pe 6 aprilie 2017.
Bunoaica își dorește ca postul să fie însă ocupat de un tânăr, la fel ca și cel de adjunct al Secției Concasare, care va rămâne vacant în urma pensionării actualului ocupant.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here