11 sindicate au semnat deja la Mătăsari! Solidaritatea Oltenia, contracandidatul SMEO pentru sindicatul majoritar din CEO

477

Liderii a 11 sindicate din cadrul Federaţiei “Univers”, care deţin împreună 8.100 de membrii, salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia, au încheiat luni un acord, la Mătăsari, pentru înfiinţarea unui sindicat majoritar numit “Solidaritatea” Oltenia. Acum se lucrează la formarea statutului noului sindicat, la care au fost de acord să adere cei 11, printre sindicate aflându-se sindicatele din Motru, Jilţ, Turceni, de la Craiova şi chiar şi Rovinari. Lista a rămas deschisă pentru toate sindicatele mai mari sau mai mici din “Univers”. Întrunirea a fost organizată de sindicalistul Aurel Nanu Mic de la Craiova.

Un nou sindicat majoritar vrea să se înfiinţeze în cadrul CEO, pe lângă cel la care aspiră Ion Ruşeţ, adică SMEO. Noul sindicat se va numi “Solidaritatea” Oltenia(SSO) şi va funcţiona ca şi Departament Sindical în cadrul Federaţiei “Univers”. La acesta pun, îndeosebi, umărul sindicaliştii din bazinul Motru, Turceni şi Craiova. Deja acordul a fost semnat ieri la Mătăsari de 11 sindicate, printre care se află şi cel al lui Adrian Marciuc de la Jilţ-Turceni, al lui Eugen Iovan de la Turceni, al lui Nicu Roşca, de la Roşiuţa, al lui Nicole Bădiţa, de la Lupoaia, al lui Constantin Creţan, de la Rovinari, al lui Nicu Bunoaica, de la Lupoaia şi al lui Dorin Voicu de la Motru. Pe lista semnatarilor se mai află şi alţii sindicalişti de la Işalniţa, ELCFU reprezentant de Cornel Coravu. Realizarea acestui sindicat vine în ajutorul angajaţilor CEO care au nevoie de reprezentatibilitate şi de discutarea contractului colectiv de muncă.

Sindicate satelit
Potrivit iniţiatorilor, sindicatele care intră în “Solidaritatea” îşi menţin forma juridică, şi vor funcţiona ca un fel de filiale pe lângă sindicatul majoritar. Sindicaliştii vor lua decizii în comun indiferent de mărimea sindicatelor, susţin participanţii la întrunirea de la Mătăsari.
Obiectivele “Solidaritatea” sunt de susţinere, la toate nivelurile, a drepturilor şi intereselor membrilor săi, apărarea libertăţii de acţiune şi opinie a membrilor săi, urmărirea asigurării protecţiei sociale pentru membrii, organizarea şi susţinerea unor acţiuni cu caracter economic, social, profesional, cultural şi sportiv al membrilor pe care îi reprezintă.
Noul Departament Sindical, Solidaritatea Oltenia concurează pentru sindicatul majoritar din CEO cu sindicatul condus de către Ion Ruşeţ, adică de noul SMEO.
Din câte se vede şi sindicatele din CEO din cadrul “Univers” s-au scindat, sindicatul lui Gabriel Căldăruşe neavând reprezentant ieri la şedinţa de la Mătăsari.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here