Judeţul Gorj va fi reprezentat la fazele naţionale ale olimpiadelor de limba română şi latină de 12 elevi. Opt dintre aceştia provin de la unităţi de învăţământ din municipiul Târgu-Jiu, doi învaţă la liceul din Târgu-Cărbuneşti iar alţi doi sunt elevi la liceele din Novaci şi Motru.
Sute de elevi gorjeni au participat în luna februarie la faza judeţeană a Olimpiadei de limba şi literatura română, respectiv cea a Olimpiadei de limba latină. Numai 12 dintre aceştia au fost însă selectaţi pentru a reprezenta judeţul nostru la etapele naţionale ale olimpiadelor la cele două discipline. „La Olimpiada naţională de limba şi literatura română s-au calificat opt elevi, câte unul pentru fiecare nivel de învăţământ. Alţi patru elevi s-au calificat la faza naţională a Olimpiadei de limba latină”, a precizat inspectorul şcolar Georgeta Popescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj. Elevii care vor reprezenta judeţul Gorj la faza naţională a Olimpiadei de limba şi literatura română sunt: Alexandra Anghelache (clasa a IX-a, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu), Roxana Mărgulescu (clasa a X-a, Colegiul Naţional „Spiru Haret”), Elena Dalaban (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Spiru Haret”), Alexandra Stoichiţoiu (clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Spiru Haret”), Antonia Vodoiu (clasa a V-a, Şcoala Gimnazială „Alexandru Ştefulescu” Târgu-Jiu), Iulia Miruna Cosma (clasa a VI-a, Colegiul Naţional „Spiru Haret”), Roxana Ninu (clasa a VII-a, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”) şi Ana-Maria Ose (clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială „Gheorghe Tătărăscu”). În ceea ce priveşte elevii care vor reprezenta judeţul Gorj la Olimpiada naţională de latină, aceştia sunt: Andreea Elenă Ciucă (clasa a IX-a, Liceul Teoretic Novaci), Andreea Ivanişi (clasa a X-a, Colegiul Naţional „Tudor Arghezi” Târgu-Cărbuneşti), Andreea Doman (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „George Coşbuc” Motru) şi Ionela Mădălina Radu (clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Tudor Arghezi” Târgu-Cărbuneşti). Olimpiada naţională de limba şi literatura română (gimnaziu şi liceu) se va desfăşura în perioada 2-6 aprilie la Iaşi, respectiv 31 martie – 5 aprilie, la Constanţa. Olimpiada naţională de latină se va desfăşura în perioada 30 martie – 2 aprilie, la Botoşani.
Roxana Lupu