22 de cadre didactice din Gorj vor să fie numiți directori și directori adjuncți prin detașare

609

Ieri, s-au încheiat înscrierile la școlile ale căror posturi de conducere nu au fost ocupate în urma concursului. 15 unități de învățământ din județul Gorj vor avea directori și directori adjuncți numiți prin detașare în interesul învățământului. 22 de persoane și-au depus dosarul, urmând să susțină interviul. “În vederea numirii prin detașare în interesul învățământului, cu prioritate, într-o funcție de director sau de director adjunct, în perioada 21-22 august 2017, cadrele didactice interesate vor susține un interviu, în fața unei comisii constituite din trei membri ai consiliului de administrație al inspectoratului școlar, în cadrul căruia vor prezenta planul operațional pentru anul școlar 2017-2018 al unității de învățământ pentru care și-au exprimat opțiunea și le vor fi testate cunoștințele privind legislația școlară raportată strict la specificul și nivelul unității de învățământ pentru care au optat prin adresarea a trei întrebări de către membrii comisiei. (…) La nivelul fiecărui inspectorat școlar se pot constitui mai multe comisii de evaluare a interviului”, se precizează pe site-ul ISJ Gorj. Durata interviului este de maximum 20 de minute.

Punctajul maxim este de 30 de puncte, iar punctajul minim de promovare a interviului este de 21 de puncte. În data de 18 august 2017, inspectoratele școlare afișează la avizier și pe site programarea pe zile și ore la fiecare comisie a cadrelor didactice care au depus cereri de numire prin detașare în interesul învățământului într-o funcție de director sau de director adjunct.

La nivelul județului Gorj, după concursul organizat de Ministerul Educației Naționale, au rămas neocupate șase posturi de directori, la Bolboși, Plopșoru, Sâmbotin, Logrești, Negomir și la Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu Târgu-Jiu și nouă de directori adjuncți, la Aninoasa, Roșia Jiu, Plopșoru, Padeș, Târgu-Jiu, Turceni, Rovinari și Roșia de Amaradia.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here