4500 de tone de lignit, normă zilnică la una dintre carierele CEO

858

Unitatea Minieră de Carieră Husnicioara aparţinând Complexului Energetic Oltenia (CEO) a intensificat de luni activitatea de extracţie a cărbunelui din bazinul carbonifer al judeţului Mehedinţi, ei urmând să scoată zilnic la suprafaţă aproximativ 4.500 de tone de lignit. La Husnicioara nu s-a mai lucrat la acest nivel din august când s-au sistat livrările către Termocentrala Romag-Termo a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN). Atunci producţia a fost diminuată întrucât în depozitele exploatării din localităţile Valea Copcii şi Cucuieţi se aflau deja un stoc de aproximativ 40.000 de tone de lignit.

Reprezentanţii carierei au primit asigurări că până la 31 octombrie cărbunele livrat va fi plătit anticipat de către Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin. Autorităţile vor achita astfel contravaloarea cărbunelui necesar funcţionării în sezonul rece a Termocentralei Romag-Termo, motiv pentru care s-a şi luat măsura constituirii unui stoc cât mai mare de lignit.
De altfel, pentru această misiune cei 700 de mineri de la Husnicioara au fost mobilizaţi pentru a putea face faţă cererii Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin, care şi-a asumat obligaţia de a achiziţiona direct de la CEO cărbunele pentru punerea în funcţiune a unui cazan al Termocentralei Romag-Termo.
RAAN, aflată în procedură de insolvenţă din septembrie 2013, a sistat producţia de agent termic către Drobeta Turnu Severin din luna august 2015 din lipsă de cărbune şi din cauza datoriei de 128.582.978 de lei pe care o are de achitat către CEO.

Banii pentru cărbune, direct de la Guvern
Veştile bune în Mehedinţi au ajuns însă abia la finalul săptămânii trecute, deoarece în şedinţa extraordinară de guvern care a avut loc, vineri după-amiază, Guvernul a alocat primăriei Drobeta Turnu Severin cele 22 milioane de lei, bani pe care municipalitatea îi va folosi pentru a cumpăra cărbune de la Complexul Energetic Oltenia pentru a putea reporni termocentrala de la Halânga care va asigura provizoriu pentru iarna aceasta căldura şi apa caldă severinenilor. Livarea de cărbune de la mina Husnicioara către termocentrală a fost astfel reluată luni, urmând ca odată cu începutul lunii noiembrie oraşul să primească apă caldă şi căldură.
Săptămâna aceasta, reprezentanţii primăriei urmau să se întâlnească cu cei ai asociaţiilor de proprietari cărora le vor fi înmânate spre semnare noile contracte de furnizare a agentului termic. Reprezentanţii muncipalităţii severinene au făcut deja apel către populaţie să îşi plătească la zi datoriile pentru agentul termic care va fi furnizat în iarna aceasta, în caz contrar, toată asociaţia riscă să rămână fără apă caldă şi căldură.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here