467 de bilete de tratament, nevalorificate la Casa de Pensii

571

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a prezentat, ieri, un raport privind modul de derulare al celor 15 serii de bilete de tratament care au ajuns la sediul instituţiei de la începutul anului şi până în prezent. În ciuda faptului că peste 2.700 de pensionari au plecat la tratament în staţiunile balneo-climaterice din ţară, au existat şi peste 400 de bilete care nu s-au vândut.

Potrivit Ioanei Talău, director adjunct în cadrul instituţiei judeţene, prima serie a biletelor de tratament pentru anul curent a debutat la 16 februarie, iar ultima, seria cu numărul 19, are ca dată de intrare ziua de 1 decembrie, sejurul fiind de 16 zile. “Până în prezent, la noi s-au primit aproximativ 4.700 de cereri prin care se solicită bilete de tratament pentru toate perioadele anului. Pentru întregul an, s-au primit în repartiţia iniţială 3.432 bilete de tratament, repartizate în 19 serii. Din numărul total s-au valorificat 2.707 bilete, iar 467 de locuri au rămas nevândute. Acestea au fost inclusiv pentru staţiunile care se obicei sunt foarte solicitate, cum ar fi Călimăneşti-Căciulata, Olăneşti, Covasna, Buziaş”, a declarat reprezentanţa CJP Gorj.
Aceasta a precizat şi motivele pentru care un număr atât de mare de bilete au rămas nevalorificate, exceptând perioada de derulare a seriei cu numărul 4 care a fost în preajma Sărbătorilor Pascale: “Pentru celelalte serii, am putea spune că ne confruntăm cu cauze mult mai subiective ale beneficiarilor. A fost vorba de numărul redus de gratuităţi şi anume de 372, care nu au fost la nivelul solicitărilor, unele categorii au refuzat să accepte biletele de tratament cu suportarea unei contribuţii individuale, au fost oameni care au solicitat alte staţiuni decât cele ofertate sau alţii care au refuzat staţiunile mai îndepărtate de zona de domiciliu datorită dificultăţilor de transport”.
Activitatea de distribuire a biletelor de tratament continuă şi pe ultimele două luni, adică octombrie şi noiembrie, primindu-se în continuare cereri pentru aceste perioade, ultima plecare fiind 1 decembrie. În această perioadă, solicitările au scăzut, astfel că au rămas bilete nerepartizate care pot fi distribuite solicitanţilor chiar dacă aceştia nu au cereri depuse.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here