60 de locuinţe ANL, repartizate la Târgu-Jiu în această vară

1168

Solicitanţii care au depus în ultimii ani cereri pentru obţinerea unei locuinţe de tip ANL sunt aşteptaţi până pe 28 februarie să-şi actualizeze dosarele, deoarece Primăria Târgu-Jiu va repartiza în această vară alte 60 de unităţi locative, 40 dintre acestea fiind noi.

Două blocuri ANL cu 40 de unităţi locative din zona Narciselor din municipiul Târgu-Jiu vor fi finalizate la sfârşitul acestei primăveri, urmând ca municipalitatea să treacă ulterior la repartizarea acestora. “Până pe data de 28 februarie, se mai pot actualiza dosarele solicitanţilor de ANL. Am intrat deja într-o procedură de verificare, dar până pe data de 28 februarie au fost înştiinţaţi toţi cei care au dosare pentru ANL-uri să-şi actualizeze acele dosare. Avem în acest moment 1.175 de solicitări şi din fericire în vara aceasta vor fi repartizate 60 de locuinţe ANL: 40 de locuinţe noi în cele două blocuri care se construiesc în cartierul Narciselor, plus încă 20 de locuinţe la care vechii solicitanţi au renunţat, în diferite zone ale municipiului Târgu-Jiu. Repartizarea se va face în baza unui punctaj ce se va întocmi şi care va fi aprobat de către Consiliul Local”, a precizat primarul municipiului Târgu- Jiu, Marcel Romanescu.

Noi locuinţe sociale şi ANL-uri
Şi Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, spune că recepţia celor două blocuri cu unităţi locative de tip ANL din zona Narciselor se va face cel mai probabil în luna iunie. De asemenea, municipalitatea mai are noi proiecte ce prevăd construirea a noi blocuri cu locuinţe destinate tinerilor din Târgu-Jiu. “Programul construirii de locuinţe atât pentru tineri, cât şi locuinţe sociale prevăzut în acest an, cuprinde mai multe elemente în funcţie de stadiile de implementare ale proiectelor propuse. Pe de-o parte finalizarea şi punerea în funcţiune a obiectivului din zona Narciselor, respectiv cele două blocuri cu 40 de unităţi locative. După datele transmise de Agenţia Naţională de Locuinţe, lucrările vor fi definitivate în luna mai, astfel încât preconizăm că în luna iunie recepţia va fi finalizată şi, ulterior, aceste locuinţe vor fi repartizate. Tot în acea zonă, în stadiu de implementare mai avem încă două proiecte aprobate deja, cuprinse în programul Agenţiei Naţionale de Locuinţe, vizând construirea a două blocuri similare, tot cu 40 de unităţi locative, şi alt proiect pe care îl implementăm deja în această perioadă, pentru a definitiva întreaga suprafaţă respectivă destinată locuinţelor pentru tineri, încă trei blocuri care vor fi depuse în acest an la Agenţia Naţională pentru Locuinţe. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte perspectiva, o altă suprafaţă preluată de municipalitate de la Ministerul Apărării Naţionale, o suprafaţă de 40 de hectare pentru care a fost definitivată toată documentaţia aferentă planului urbanistic zonal, plan ce vizează realizarea unei noi zone rezidenţiale la nivelul municipiului, cu toate funcţiunile specifice, atât zone de agrement, edificii social-culturale, de învăţământ, dar şi un nou cartier de locuinţe cu circa 1.000 de locuinţe locative, destinate atât tinerilor, cât şi locuinţe sociale. În urma avizării acestui plan urbanist zonal, vom demara şi avem prevăzute în bugetul local sumele respective pentru elaborarea proiectelor şi iniţierea demersurilor către Ministerul Dezvoltării şi respectiv către Agenţia Naţională de Locuinţe pentru includerea în cele două programe de locuinţe, etapizate în următorii ani, a acestor obiective. Tot în programul de investiţii cu finanţare de la bugetul local pentru elaborarea proiectelor şi ulterior demersurile către Ministerul Dezvoltării de includere în programul de construire locuinţe sociale, avem prevăzute cele două blocuri existente 502 de pe strada Ecaterina Teodoroiu şi blocul 4 de pe strada Ciocârlău pe care am propus acest proiect de reabilitare termică, înlocuirea tâmplăriei, amenajarea grupurilor sanitare şi toate condiţiile necesare ce ţin de reabilitarea integrală a celor două blocuri”, a declarat şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here