Actualitate

A intrat cu mașina într-un parapet ca să evite camerele de verificare a rovinietei

 | 10 mai 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

O șoferiță în vârstă de 24 de ani, din comuna Peștișani și nepoata sa de trei ani au scăpat miraculos cu viață, după ce femeia a intrat, luni, cu autoturismul într-un parapet. Aceasta le-a declarat agenților că s-a speriat și a frânat, după ce a observat camerele de verificare a rovinietei, pe marginea drumului. De teamă să nu fie sancționată, tânăra din satul Gureni a intrat cu Dacia Solenza pe contrasens, după care s-a oprit într-un parapet. Pentru că nu au existat victime, evenimentul a rămas o simplă tamponare. Imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere amplasate în zonă. Impactul cu autovehiculul din față au fost evitate în ultimul moment. Conducătoarea auto a fost sancționată de polițiști. ”A fost amendată cu 870 de lei pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
Amenzile pentru cei care conduc un autoturism fără rovinietă sunt cuprinse între 250 și 500 de lei.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL