Acceleratul 1825 București-Târgu-Jiu nu a mai ajuns, duminică, la destinație! 100 de călători, puși în așteptare

966

Din cauza unui tren personal care s-a defectat, duminică, în zona Rogojelu, trenul accelerat care trebuia să fie la Târgu-Jiu la ora 19.50, din direcția București, nu a mai ajuns deloc la destinație. Călătorii din acest mijloc CFR au fost ținuți 35 de minute în gara Rogojelu, după care au fost anunțați că trebuie să mai aștepte până ajunge la ei un alt tren personal. De la accelerat a fost luată locomotiva pentru a tracta trenul defect.
Trenul respectiv venit dinspre Turceni a preluat, cu întârziere, călătorii din acceleratul de București, circa 100 de persoane, iar abia așa au ajuns pasagerii la Târgu-Jiu cu o întârziere totală de aproximativ două ore. Călătorii supărați intenționează să ceară explicații reprezentanților CFR, pentru incidentul neplăcut pentru care nu și-a cerut nimeni nici măcar scuze.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here