Accesul gratuit al minerilor și energeticienilor pe plaja de la Săcelu, în buzunarul lui Boza

467

La ultima Comisie Mixtă Administrație-Sindicate, care a avut loc săptămâna trecută, s-a propus ca salariații CEO care, de anul acesta, nu mai beneficiază de tratament gratuit, cazare și masă la Baza de Tratament Săcelu, să aibă parte totuși de măcar una dintre vechile facilități. Liderii sindicali au propus ca minerii, dar și energeticienii companiei să poată avea acces liber pe plaja din stațiunea Săcelu și la bazinele de acolo, asta la jumătatea lunii viitoare, când oficial, se deschide aici sezonul estival. Directorul general al CEO, Sorin Boza, a rămas să ia o decizie în acest sens, hotărârea fiind așteptată în aceste zile.

În adiționalul la Contractul Colectiv de Muncă al CEO, semnat în primăvara acestui an s-a eliminat, pentru prima oară, acordarea biletelor de tratament pentru salariați la Săcelu, locul în care compania deține Baza de Tratament, un hotel și spațiul de agrement. Cu toate acestea, urmare a trendului ascendent financiar pe care îl are societatea, sindicatele au solicitat administrației CEO să ia în calcul asigurarea unui minim de facilități salariaților, mulți dintre aceștia fiind afectați de boli profesionale. Solicitarea s-a consemnat la Comisia Mixtă și urma să fie supusă aprobării managerului general Sorin Boza. În cursul acestei săptămâni, Boza ar urma să se pronunțe legat de acest aspect care ajută salariații să nu mai achite taxa de intrare la bazinele solicitate din Săcelu.
Potrivit directorului Medserv Min, Ion Rușeț, serviciile de tratament vor fi asigurate aici, și în acest an, de angajații de specialitate ai instituției, un asistent medical fiind prezent și pe plajă. Rușeț susține că la jumătatea lunii viitoare, Săcelu își va deschide oficial porțile pentru turiști.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here