Acțiune a Poliției în Târgu-Jiu

442

Polițiștii gorjeni au continuat, ieri, acțiunile organizate pentru siguranța rutieră pe drumurile publice. Prioritară a fost, de această dată, siguranța pietonilor, fiind sancționați cei care au traversat strada prin loc nepermis. ”În această perioadă, polițiștii gorjeni desfășoară o serie de acțiuni preventive pentru asigurarea unui trafic fluent și sigur pe drumurile publice, pentru prevenirea evenimentelor rutiere cu consecințe grave, având ca și cauze principale viteza excesivă și traversarea neregulamentară a pietonilor. Zilnic, peste 55 de polițiști vor acționa în trafic, în special în zonele cu risc crescut de accidente. Acțiunilor vor continua pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, pentru diminuarea cauzelor generatoare de accidente, precum și pentru conștientizarea tuturor participanților la trafic, în vederea respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Agenții de la Rutieră au aplicat amenzi în valoare de 18.500 de lei, fiind sancționați 38 de pietoni, 19 bicicliști, 47 de șoferi pentru viteză. Totodată, au fost reținute patru permise de conducere.

Sfaturi pentru pietoni
Și pentru că tot mai multe accidente se produc din cauza pietonilor indisciplinați, polițiștii recomandă ca traversarea drumului public să fie făcută numai prin locurile special amenajate şi la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există.
Oamenii legii le recomandă pietonilor să se asigure permanent, chiar şi atunci când se află pe trecere, să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal, să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar, să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia, pe vreme rea sau întuneric, să poarte haine de culori deschise şi elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili, să nu traverseze prin faţa sau prin spatele mijloacelor de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în staţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here