Actualitate

Acuzații grave făcute de un afacerist la adresa lui Coco Păun: ” M-a lovit cu pumnii și picioarele peste tot, până când m-a pus jos”

16 noiembrie 2016, 00:30 | 0 comentarii  |  385 vizualizari
coco 1

Un fost lider al lumii interlope din Târgu-Jiu, Constantin zis “Coco“ Păun, fostul iubit al Biancăi Drăguşanu, este cercetat de polițiști, fiind întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe. Acesta este acuzat că l-ar fi snopit în bătaie pe Grigore Rădăcină, un om de afaceri, în vârstă de 48 de ani, care are o firmă de amenajări interioare. ”Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat de 48 de ani, din Târgu-Jiu, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în parcarea unui magazin de pe strada Calea București, ar fi fost agresat de un bărbat de 44 de ani. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de lovire sau alte violențe”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.victima

25-30 de zile de îngrijiri medicale
Victima a obținut și un certificat medico-legal din care rezultă că necesită peste 25 de zile de îngrijiri medicale, având o mână luxată. ”Numitul Rădăcină Grigore prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și tracționare bruscă a brațului stâng. Leziunile pot data din 14 noiembrie. Necesită de la producere 25-30 de zile de îngrijiri medicale. Leziunile nu au pus în primejdie viața victimei”, se precizează în certificatul medico-legal. Bărbatul susține că a fost lovit cu bestialitate, după ce în urmă cu două luni, i-ar fi promis lui Coco Păun că va efectua o lucrare în Hunedoara.acte victima

Semnatura eletronica CertDigital

”Eram în mașină și așteptam ca o persoană să îmi facă o reparație la o triplă. A venit Coco Păun, a văzut geamul deschis, mi-a spus să cobor din autoturism, după care m-a luat la pumni, picioare, în parcarea unui magazin de pe Calea București, luni, ziua în amiaza mare. Aveam geamul deschis la mașină, comunicam cu băiatul care lucra la mașină, nu am avut timp să reacționez, nici nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Îl știam de vreo 15 ani, când am mai lucrat la el, la apartament. Acum mi-a zis că trebuia să mă duc și să-i fac nu știu ce pe la casa din Hunedoara, dar am renunțat, pentru că el nu plătește. Cred că acesta a fost motivul, dar suntem oameni, nu suntem animale. Am certificat medico-legal pentru 25-30 de zile. M-a lovit cu pumnii și picioarele peste tot, în rinichi, coloană, până când m-a pus jos. Am mâna bandajată, luxată”, a declarat victima, în exclusivitate pentru Gorjeanul. Constantin Păun nu a putut fi contactat pentru a comenta aceste acuzații.
Loredana Fîciu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL