Adjunctul șefului Poliției Gorj, sancționat disciplinar de IGPR! Reacția lui Ion Frățilescu după diminuarea salariului cu 20 %

986

Unul dintre adjuncții șefului Inspectoratului de Poliție Gorj, Ion Frățilescu, a fost sancționat disciplinar, anul trecut, de Inspectoratul General al Poliției Române. ”În urma consultării structurilor de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a rezultat faptul că împotriva persoanei la care faceți referire s-a dispus diminuarea salariului funcției de bază cu 20%, pe o perioadă de 3 luni, pentru o abatere disciplinară prevăzută de Art. 57 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului”, au precizat reprezentanții IGPR, pentru Gorjeanul.
Măsura a fost luată după concursul organizat, anul trecut, la Serviciul Rutier Gorj, cu recrutare din sursă internă pentru ocuparea funcţiei de șef. Singurul candidat, Daniel Săvulescu, a reușit să obțină nota 9.5. Ulterior însă concursul a fost anulat, întrucât, potrivit reprezentanţilor IPJ Gorj, nu au fost respectate procedurile privind validarea rezultatului. Surse susțin că, Ion Frățilescu, președintele comisiei, ar fi participat la efectuarea subiectelor, deși acest lucru nu este permis. Întrebat recent de reporterii Gorjeanul despre sancțiune, în cadrul unei conferințe de presă, adjunctul de la IPJ a refuzat să facă declarații în acest caz. ”Nu face obiectul conferinței. Dacă doriți un răspuns, vă rog să vă adresați în scris și o să vă răspundem la toate întrebările”, a spus Ion Frățilescu. Acesta a contestat în instanță decizia luată de IGPR, privind diminuarea salariului. ”Admite excepţia necompetenţei materiale. Declină cauza în favoarea Tribunalului Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal. Constată ivit conflictul negativ de competenţă. Sesizează ÎCCJ în vederea soluţionării conflictului negativ. Suspendă judecata cauzei până la soluţionarea conflictului. Definitivă”, au hotărât judecătorii de la Curtea de Apel Craiova, pe 19 februarie.
Potrivit declarației de avere din 2017, Ion Frățilescu a realizat, în ultimul an fiscal încheiat, venituri de 67.989 de lei, la care s-a adăugat și norma de hrană de 11.712 lei.
Ion Frățilescu a revenit în Gorj, în octombrie 2016, după detașarea de la Mehedinți.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here