Administrația municipală a sărit în ajutorul oficialilor de la Pandurii! – Stadionul Minerul Motru, 90% pregătit pentru meciul de sâmbătă

1489

Condițiile în care se va disputa primul meci al Pandurilor pe stadionul de la Motru, care va avea loc, sâmbătă, de la ora 11.00, pare că îi preocupă mai mult pe reprezentanții autorităților din municipiu decât pe oficialii clubului de fotbal din Târgu-Jiu. De altfel, doar cu ajutorul Primăriei Motru, baza sportivă este gata să-i aștepte pe cei peste 3000 de spectatori, mâine, pe stadion, în timp ce reprezentanții Pandurilor au arătat că sunt preocupați doar de spațiul de joc.
Doar o zi îi mai desparte pe fotbaliștii de la Pandurii de meciul care va fi disputat, sâmbătă, la Motru, asta după ani de absență și după ce jocurile au fost disputate, pe bani mulți, la Severin. Starea financiară a clubului de fotbal a impus această măsură, dar, deși autoritățile motrene au percutat încă din 27 iulie, venind cu o hotărâre de CL în ajutorul clubului, oficialii de la Pandurii s-au mișcat greu în pregătirea bazei sportive, atât pentru jucători, cât și pentru spectatori.

Intervenții la suprafața de joc și la vestiare
Mai exact, clubul din Târgu-Jiu s-a ocupat de gazon, terenul fiind însămânțat, udat și tuns, ultima procedură fiind realizată deja de patru ori, dar și de barele de la porțile de fotbal. S-au ocupat parțial și de vestiare, acestea mai trebuind să fie zugrăvite, reparate, iar o parte a instalațiilor de apă înlocuite. “Cei de la Pandurii au însămânțat gazonul, aducând aici utilaje pe care noi clubul nu le aveam, au adus peste 40 de tone de nisip, au intervenit la băi, în vestiare, dar mai au de lucru însă. Nu îi pot învinovății, deoarece se cunosc problemele clubului. Dacă nu interveneau însă autoritățile aveam gata pentru meciul de sâmbătă doar 50% din baza sportivă. Domnul viceprimar a coordonat o parte dintre lucrări și s-au văzut imediat rezultatele. Ne dorim plin stadionul de spectatori și invităm iubitorii fotbalului la meci. Pandurii trebuie să câștige partida de la Motru și să fie la înălțime”, a spus Mihai Cernica, administratorul bazei sportive deținute de Minerul Motru.

Unii se plimbă, vorbesc și nu fac nimic!
Autoritățile municipale, la fel cum a spus Cernica, au făcut însă mult mai mult, gândindu-se că pe cele 3400 de scaune din stadion, sâmbătă, vor sta mii de microbiști și susținători ai echipei Pandurii.
“Deși consilierii au aprobat însă din 27 iulie să cedeze baza sportivă clubului de fotbal din Târgu-Jiu, miercuri, nivelul de pregătire a stadionului era destul de scăzută. Sprijinul din partea Pandurii a fost împrăștierea nisipului pe teren, montarea barelor și ceva pe la vestiare. Primăria Motru însă, alături de Direcția Publică și de cei de la ajutor social, a rezolvat multe alte probleme, pornind de la plombat gropi pe calea de acces, la curățenia din vestiare și tribune, la rupt iarba în tribune, toate acestea trebuind să se fie finalizate cel târziu vineri”, a declarat viceprimarul Cosmin Morega. “Nu este normal să stăm toți cu mâinile în sân și să așteptăm ziua meciului, când, cu siguranță, stadionul va fi plin, sâmbătă, de suporteri ai Pandurilor. Este în joc imaginea administrației locale, noi ne-am luat angajamentul să ajutăm și să sprijim această activitate, care de mai mult timp, nu s-a mai desfășurat în municipiu. Sunt intrigat, în schimb, că prea mulți șefi se plimbă pe la baza sportivă, vorbesc, dar de realizat, nu fac nimic ori prea puțin. Le trasmit doritorilor de sport să sprijine echipa Gorjului, îi așteptăm la meciul de sâmbătă de la Motru”, a completat viceprimarul. Pandurii Târgu-Jiu va juca, sâmbătă, pe terenul de la Motru, în etapa a doua a campionatului cu Chindia Târgoviște.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here