1964…un student cu părul rebel şi inelat pe care încerca mereu să-l dea peste cap, mă căuta la seminar ca să-i publicăm în „Flacăra” din holul Facultăţii de filologie, o poezie manifest : „Moartea în lift”.
Pe unde o mai fi acea poezie de început pe care nu am regăsit-o în niciun volum ? S-a prezentat direct şi foarte serios : Adrian Păunescu, poet .
1984 … Adrian era la mare şi trimetea de acolo articolele şi poeziile la revista sa „Flacăra”. Într-una dintre ele se adresa generaţiei nu de mult adolescentă , care ar fi purtat „pantofi cu talpă de crep de chine”. Soţia mea îi dă telefon şi-i atrage atenţia supra greşelii . Pauză la telefon, apoi un râset formidabil şi mii de mulţumiri adresate fostei colege de facultate şi actualei de condei. Adrian Păunescu, poet şi jurnalist.
2004… La Senatul României , o discuţie în Comisia de mass media despre necesitatea unui Statut al Jurnalistului . Care dintre domnii senatori nu-nţelegea şi vroia mai degrabă o lege punitivă pentru presă , care nu era interesat … singurul care ne susţinea în demers : Adrian Păunescu, poet, jurnalist şi senator.
2010 … În primăvară ne întâlnim din întâmplare pe la Muzeul Literaturii. Îmi spune că are probleme de sănătate, dar că nu se lasă doborît. La 20 iulie, de ziua lui, după urările de rigoare, îmi spune din nou că nu se simte prea bine şi că probabil va fi obosit spre seară.
La 5 noiembrie , la ora 7,30 aud vestea cea rea : Adrian Păunescu, jurnalist, om politic de stânga, academician al Ţării Celei Mari şi peste toate POET, a plecat la părinţi, bunici şi prietenii grăbiţi ca să le mai cânte despre ţară şi oameni , despre lumea de aici şi de dincolo .
Mergi drept pe drumul alb Adriane , iar dacă te înâlneşti cu Mircea Micu, poate puneţi de o „Flacără” în cer.
Mihai Miron,
acelaşi – şi ieri şi azi
