Afacerea Berbeşti, o pierdere de peste 110 milioane de lei ascunsă de CEO

554

Transferarea Carierei Berbeşti de către Complexul Energetic Oltenia către CET Govora, afacere parafată între cele două părţi la începutul lunii martie ar fi creat o gaură companiei de peste 110 milioane de lei. O arată o anchetă a Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice şi Politice(IAIPP), condus de Dan Ilie Morega, în care se arată, făcând referire la contractul de afacere cu numărul 163 din 2 martie 2015, că tranzacţia ar fi fost una păguboasă pentru companie, pierderea nefiind trecută în actele financiar-contabile ale CEO, din prima jumătate a acestui an. Contractul de transfer cu plată al afacerii “Berbeşti” este recunoscut de managerul Laurenţiu Ciurel care cataloghează totul, acum, drept o “gaură neagră” de care CEO a scăpat, el menţionând, în schimb, că transferul nu ar fi adus decât un profit companiei şi nu o pierdere.

Contractul de transfer al afacerii privind cariera Berbeşti s-a încheiat de către CEO în 2 martie, pentru suma de 184.140.000 de lei, fără tva, conform art 128. al.7 din Codul Fiscal. Prin afacere s-a înţeles “bunurile achiziţionate, creanţele CEO, angajaţii, licenţa, avizele şi permisele, datele şi contractele CEO, obligaţiile de mediu destinate activităţii comerciale şi destinate exploatării lignitului din cariere… prevăzute în anexele la acest contract”, care au fost transferate astfel către CET Govora.
La momentul transferului, creanţe datorate de CET Govora către CEO, la 31 iulie 2014, erau de 221.253.503 de lei, reprezentând 177.321.041 de lei creanţa principală(adică obligaţiile faţă de CEO), iar 43.932.462 de lei penalităţile conform clauzelor contractuale.
Bunurile predate, prin contractul în cauză, au fost în valoare de 74. 589.813, 38 de lei, reprezentând de fapt mijloace fixe, infrastructură, stoc de materiale, terenuri în proprietate, amenajări terenuri, obiecte de inventar, investiţii în curs, dar şi un stoc cărbune.
În investigaţia IAIPP s-au adunat creanţele şi bunurile predate CET Govora rezultând suma de 295.843.316,38 de lei. Din aceasta s-a scăzut preţul contractului de transfer al afacerii de 184.140.000 de lei, rezultând astfel o pierdere pentru CEO de 110.703.316,38 de lei, sumă care nu ar fi fost trecută în situaţia financiar-contabilă la şase luni a companiei.

Ciurel o dă pe după cireş!
Întrebat dacă afacerea “Berbeşti” a adus pierdere sau profit companiei, Ciurel a declarat ieri următoarele: “Cea ce dumneavostră numiţi afacere este, de fapt, un proces de reorganizare. Sigur că o gaură neagră de care scapi, în care se duc salariile a o mie de oameni, lucrări de investiţii, se duc lucrări de mentenanţă, care presupune milioane de euro pe an pentru exproprieri şi care nu returnează nimic sau nimic, sigur că este o afacere profitabilă. Eu nu aş numi-o afacere, deoarece s-a micşorat o pierdere care înseamnă profit”. Ciurel a negat cuvântul afacere, în condiţiile în care contractul se numeşte exact aşa “de transfer, cu plată, a afacerii”. “S-a diminuat o pierdere. Nu înseamnă profit, iar totul apare în situaţiile financiare”, a mai specificat Ciurel care spune că CEO a avut de câştigat scăpând de Berbeşti, deoarece nu a mai plătit salarii, nu a mai făcut cheltuieli de întreţinere şi reparaţii, nu a mai făcut nici cheltuieli de mediu şi nici de expropriere. “22 de milioane ori şapte luni, plus salariile pe şapte luni iese o sumă uşor de calculat. Toate astea ar fi trebuit acoperite din cărbunele pe care CET Govora ar fi trebuit să-l plătească şi nu-l plătea”, a mai explicat, ieri, Ciurel.

“Calculele pot da suma de 100 de milioane.”
“Nu am avut o pierdere de 100 de milioane, cine spune asta se referă la capitalul social din bunurile respective. Valoarea de piaţă cu care a fost transferată este o altă cifră, diferenţa dintre valoarea capitalului social şi valoarea de piaţă poate fi o sută de milioane de lei. (..)Faptul că eu am scăpat de ea(n.r. de afacere) am scăpat de o pierdere”, a declarat Ciurel, care a susţinut, în continuare, că la transferul din martie CEO nu ar fi reputat vreo pierdere, ci compania doar a avut profit.

IAIPP cere verificarea afacerii de către Curtea de Conturi
Dan Morega, preşedintele IAIPP, crede că reprezentanţii Curţii de Conturi ar trebui să verifice acest contract şi dacă s-au înregistrat sau nu pierderile în contractul de afacere cu CET Govora, autentificat cu nr 163 din 2.03.2015. Asta deoarece afacerea cu CET Govora a adus, potrivit IAIPP, doar la o pierdere care trebuia înregistrată în evidenţele contabile şi în bilanţul financiar-contabil. Cu alte cuvinte, pierderea, excluzând lunile august şi septembrie, ar putea fi chiar mai mare, de 100 de milioane de lei, vinovat fiind făcut nu numai Ciurel, ci şi consilierii acestuia.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here