Afaceri şi creanţe nerecuperate de miliarde! Membrii Obştei Plaiurile Dobriţa cer schimbări statutare într-o viitoare Adunare Generală Extraordinară

864

Structura de conducere a Obştii Plaiurile Dobriţa ar putea fi schimbată, în viitorul apropiat, dacă cei care se află la vârful acesteia vor respecta statutul şi vor accepta demararea, duminică, a procedurii necesare pentru întrunirea Adunării Generale Extraordinare. Schimbările sunt cerute de membrii obştii, nemulţumiţi de activitatea Consiliului de Administraţie, care, deşi a avut şi realizări, a punctat şi nenumărate neajunsuri, care au afectat financiar structura formată din 1030 de membri. Este vorba despre acumularea unor creanţe în valoare de aproximativ cinci miliarde de lei vechi, dar şi de realizarea unor lucrări în patrimoniul obştii, supraevaluate, de proastă calitate, fără licitaţie, făcute de agenţii economici care aveau datorii mari de achitat obştii. Lucrările respective au ajuns să fie făcute chiar şi de rudele unor membri ai CA-ului, sau de către membrii Consiliului de Administraţie, cum este cazul reabilitării sediului obştii, realizate chiar de casierul structurii. Lipsa totală de transparenţă a CA-ului şi a preşedintelui obştii a nemulţumit, în egală măsură, cu atât mai mult cu cât, inclusiv actele de caritate, trebuiau aduse la cunoştinţă şi arătate membrilor obştii, lucru care nu s-a făcut.

Actualul Consiliu de Administraţie al Obştii Plaiurile Dobriţa este în funcţie de opt ani de zile, perioadă în care a raportat doar anual activitatea acestei structuri şi membrilor acesteia, deşi, statutar, ar fi trebuit să fie convocată Adunarea Generală Ordinară de fiecare dacă când CA-ul ar fi hotărât ceva. În concluzie, contractele încheiate cu agenţii economici care au exploatat masa lemnoasă ori au prestat în folosul obştii, în ultimii opt ani, au fost aprobate doar de CA. S-a lucrat astfel doar pe hotărârile acestui organism şi fără aprobarea Adunării Generale Ordinare, ce trebuia convocată de către preşedintele obştii, reclamă membrii de la OP Dobriţa.

Pora, parchete fără licitaţie!
Mai exact, contractul de atribuire a unui parchet de pădure afaceristului Constantin Pora de la Padeş, totodată director de şcoală în acea localitate, oferit prin negociere directă, cu ani în urmă, plătit parţial de respectivul este “meritul” exclusiv al CA-ului obştii. În ciuda datoriilor neachitate de agentul economic de la Padeş, CA-ul i-a mai dat încă un parchet în exploatare cumnatului fostului primar de Padeş, la scurt timp după. Afacerea în cauză a dăunat obştii, au concluzionat o parte a membrilor, care anunţă că s-au acumulat creanţe foarte mari, la un moment dat ajungând chiar la șapte miliarde de lei vechi.
Obştea nu ar fi aplicat însă penalităţi la creanţele agenţilor economici, cum ar fi fost corect.

20141005_113259Aducţiunea de apă de la Igirosu, executată de rudele unui membru al CA
Acestea nu sunt singurele nereguli sesizate de membrii, deoarece, în primul mandat al preşedintelui de obşte, Ion Călinoiu, s-au realizat mai multe lucrări care au avut legătură directă cu membrii CA-ului, fapt interzis de statut.
Lucrarea privind realizarea aducţiunii de apă de la Igirosu, în Babele, ar fi fost făcută de firma unuia dintre membrii CA-ului, din primul mandat. Respectivul nu mai face parte din actuala structură, dar rubedenia sa ar fi încasat aproximativ cinci miliarde de lei vechi, pentru aproximativ 5 km din investiţia respectivă. Restul de lucrare, prelungirea conductei de aducţiune cu apă din punctul “Babele”, la punctul “Pământul lui Stan” au fost realizate de către agenţii economici care acumulaseră datorii la această obşte, la preţuri supraevaluate. Se vehiculează suma de aproximativ cinci miliarde de lei vechi, scăzută din creanţe, pentru restul de lucrare. Investițiile în cauză, în teren, se văd de proastă calitate.

Comisie de 10 şi peste 200 de semnături!
Urmare a acestor nereguli şi a lipsei de transparenţă, inclusiv legate de sponsorizări, la şedinţa ordinară anuală, care va avea loc duminică în comuna Runcu, se va propune preşedintelui Consiliului de Administraţie al Obştii Plaiurile Dobriţa aprobarea unei comisii care să se ocupe cu strângerea de semnături de la membrii acestei structuri în vederea convocării de către Ion Călinoiu a Adunării Generale Extraordinare. Procedura o dată urmată, iar Adunarea Generală Extraordinară convocată, se poate ajunge la analiza Consiliului de Administraţie al obştii şi numirea unui nou organism de conducere. Membrii vor să ştie, măcar acum, activitatea CA-ului, deoarece sunt numeroase nemulţumiri legate de felul în care obştea este condusă, dar şi luarea unor măsuri imediate de către noul consiliu ce va fi ales. Se vrea recuperarea pagubelor aduse obştii de fostul consiliu, modificarea statutului cu privire la acordarea drepturilor pentru membrii, retribuirea financiară a CA-ului şi altele.
Şedinţa va avea loc, duminică, la ora 10.00, la Căminul Cultural Dobriţa.

Structura de conducere a Obştii:
Preşedintele Obştii este Ion Călinoiu, fostul director al Staţiunii Pomicole, consilier local la Runcu din partea PSD. Din Consiliul de Administraţie face parte şi Constantin Petcoiu, directorul Căminului de Bătrâni de la Dobriţa, care este responsabilul obştii cu pădurea, el fiind şi consilier local la Runcu din partea PSD. Responsabila cu păşunea, în CA-ul obştii, este Cenea Rodica, verişoara primară a preşedintelui, deşi statutul interzice acest lucru, adică promovarea unor rude aici până la gradul IV. Casier este Ionel Popeangă, care a şi realizat lucrările de reabilitare a sediului obştii, activitate interzisă de statut, investiția trebuind, în mod legal, să fie scoasă la licitaţie. Vasile Catană este secretarul şi contabilul obştii, acesta se ocupă astfel şi de contabilitatea structurii, bilanţul fiind făcut însă de o rudă a unui membru din Comisia de Cenzori. Unul dintre membrii este şi secretar contabil al CA-ului, el trebuind să aibă studii superioare economice. Din Comisia de Cenzori fac parte afaceristul Dumitru Contoloru, Constantin Tufan şi Marina Nistorescu.
Respectivii sunt plătiţi de obşte cu 400 de lei pentru fiecare şedinţă, ei având astfel de întruniri de patru ori pe lună. Se vehiculează că respectivii ar fi încasat, însă, anual, şi prime uriaşe chiar dacă Obştea Plaiurile Dobriţa avea creanţe neîncasate. Membrii primesc, în schimb, anual doar 2 lei pentru fiecare drept deţinut, din care plătesc impozit.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here