Afaceristul Lungu, condus pe ultimul drum! Pressanitas, cu obloanele trase

930

Constantin Lungu, patronul firmei Pressanitas SRL Târgu-Jiu, a fost condus, ieri după amiază, pe ultimul drum de către zeci de apropiaţi, cunoscuţi, rude şi foşti salariaţi. Numeroase persoane publice i-au adus lui Lungu, în ultimele două zile, un ultim omagiu, curtea locuinţei acestuia umplându-se, treptat, de nenumărate coroane şi buchete de flori. Şefi de instituţii publice, oameni de afaceri şi simpli cunoscuţi i-au trecut, din acest motiv, familiei Lungu pragul casei, aşa cum nu s-a mai întâmplat demult, de fapt de când Pressanitas, firma al cărei sediu se află la doar o sută de metri de vila defunctului, şi-a tras obloanele.

DSC_0016Constantin Lungu a fost înhumat, ieri, în Cimitirul Municipal din Târgu-Jiu, acesta fiind condus pe ultimul drum de nenumărate persoane care l-au cunoscut în timpul vieţii. Omul de afaceri, spun apropiaţii acestuia, ar fi suferit mult în ultimele luni, fiind o lungă perioadă de timp spitalizat, după ce aflase că avea cancer. DSC_0013Acest lucru nu l-a scutit însă de declaraţiile date în faţa procurorilor anticorupţie care au descins, luna trecută, la sediul firmei sale, aflată la mică distanţă de locuinţa sa. Lungu a trecut însă cu bine de întâlnirea cu anchetatorii, mai interesaţi de felul cum acesta i-a vândut vila din Rânca fiicei primarului Florin Cârciumaru, dar la trei săptămâni după descinderile DNA de la Târgu-Jiu a decedat.
DSC_0005Şeful ITM Gorj, George Romanescu, directorul Edilitara Public SA, fostul prefect Caralicea Mărculescu, avocatul Ion Meche şi alte persoane cunoscute şi-au luat rămas bun, ieri, de la Constantin Lungu, aducând la domiciliul său coroane de flori. Nu sunt singurii, alţi şefi de instituţii publice au venit la priveghi la casa familiei Lungu, în special duminică seara. Toţi au discutat cu membrii familiei îndurerate, copiii fiind cei care şi-au lăudat, în acest context, tatăl pentru că le-a asigurat toate cele necesare pentru un trai foarte bun.
A.Stoica

presanitas (2)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here