Actualitate

Ajutor pentru o mamă cu cinci copii rămași fără casă!

 | 08 septembrie 2017, 00:10 | 1 coment | 

Situație dramatică într-un sat din comuna Vladimir pentru o femeie de 37 de ani, care a rămas de două săptămâni fără casa în care își creștea cele cinci fete. Victoria Pârjol a primit sprijin de la Mănăstirea Cămărășeasca, de la Târgu- Cărbunești, fiind găzduită acolo după ce a rămas fără acoperiș deasupra capului, dar lucrurile sunt departe de a se rezolva. Incendiul, care i-a distrus locuința, i-a mai lăsat doar zidurile construcției în picioare, dar și acestea au nevoie de consolidare, femeii fiindu-i imposibil ca de una singură să reușească să rezolve toate problemele pe care le are pe cap. Soarta a lovit-o crunt și acum doi ani, când singurul băiat pe care îl avea a murit înecat, soțul părăsind-o atunci pentru a-și reface viața în Dolj.
Casa, care a ars, luna trecută, fusese donată de către Mitropolia Olteniei, Victoria fiind ajutată acum un deceniu pentru a-și putea crește copiii în condiții cât mai bune. Acum, când s-a produs incendiul, ea a apelat la niște vecini pentru a o ajuta cu un hidrofor cu care să scoată apă din fântână și să ude prin grădină. Instalația electrică a casei, prost făcută, a cedat repede, iar un scurt-circuit a generat nenorocirea. Casa mai era situată și la marginea satului, într-un loc inaccesibil pentru mașinile pompierilor, așa că intervenția acestora nu a mai putut duce la stingerea focului în timp util, mai ales că și distanța de la care au venit era de zeci de kilometri. Zeci de tone de apă au fost aruncate peste flăcări, dar locuința s-a făcut scrum.
Acum, împreună cu măicuțele de la mănăstirea care o găzduiește pe ea și fetele sale, femeia cere ajutor semenilor care pot să o ajute cu bani sau materiale de construcții, în speranța că până la venirea iernii va reuși să își pună măcar acoperișul deasupra capului. Luni începe școala, iar ea se va muta la Craiova împreună cu cele cinci fete, urmând să stea toate într-o cameră de internat. “Un domn de la Craiova ne-a ajutat cu o cameră la internat pentru că aveam fata acolo la liceu la profil mate-info și nu aveam cum să o ajut să stea în alte condiții mai bune. Acum, după ce ne-a ars și nouă casa, odată cu începerea școlii, o să ne mutăm și noi acolo pentru că fetele merg și ele la școală și învață destul de bine. Eu sunt mulțumită de ele. Merg la un after-school al Mitropoliei, primesc și un sandviș și sunt condiții bune. Trebuie însă să reparăm casa pentru că vine iarna și se va dărâma de tot dacă o lăsăm așa”, spune Victoria Pârjol.
Ieri, femeia s-a întâlnit la Târgu-Jiu cu directorul general al Artego SA, Viorel David, care i-a promis acesteia ajutor în măsura posibilităților, doi reprezentanți ai firmei mergând deja la Vladimir în cursul zilei pentru a face un calcul privitor la necesarul de materiale pentru ridicarea unui acoperiș. Costurile sunt însă ridicate și, ca urmare, orice ajutor de la oricine este binevenit.
Donațiile în bani pot fi făcute în contul RO28CECDJ1208RON1175087, iar discuțiile despre donații de materiale pot fi purtate direct cu Victoria Pârjol la numărul de telefon 0799361730, semnalul fiind însă o problemă în zona Vladimir.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



1 comentariu in “Ajutor pentru o mamă cu cinci copii rămași fără casă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL