Actualitate

Alegerile de la CAR Motru, cu poliția și jandarmii la ușă! – Președintele Hașcău a sunat la 112 ca să rămână în scaun

 | 27 februarie 2018, 00:10 | 3 comentarii | 

Încercarea de a alege conducerea CAR IFN Motru în data de 14 februarie a eșuat din vina președintelui Constantin Hașcău, care nemulțumit de felul cum se derulează conferința a părăsit sala, sunând totodată la 112. Hașcău a considerat, cu de la sine putere, că această conferință nu ar fi fost statutară, motiv pentru care cei rămași în sală au decis ca alegerile să fie reprogramate pentru 23 martie. La momentul incidentului, echipaje de poliție și jandarmi au pătruns în sediul CAR Motru, asta, spun martorii la conferință, la sesizarea președintelui care s-a dat bruscat de participanți. IPJ Gorj confirmă incidentul cu mențiunea că polițiștii au aplanat conflictul dintre președinte și membrii CAR, nefiind nevoie de vreo altă intervenție.

Semnatura eletronica CertDigital

Tensiunile continuă în sânul CAR IFN Motru, mai ales după scrutinul care nu a mai avut loc la jumătatea acestei luni. În cursa pentru funcția de președinte s-au înscris trei persoane, adică actualul conducător al CAR-ului, fostul judecător Iacob, al cărui fiu este secretarul structurii și candidează și el pentru aceeași funcție, și Mihai Gherghinescu Bîzu, care a fost împiedicat să candideze, prin respingerea inițială a candidaturii. Cel din urmă a sesizat Uniunea Județeană a Caselor de Ajutor Reciproc Gorj în problema apărută, iar această structură a transmis în scris că reclamantul se poate adresa instanței de judecată. Contestație UJCAJ din Târgu-Jiu a făcut și Victor Duțescu, candidat la funcția de secretar al CAR Motru.

Boicot pe 23!
“După ce a chemat poliția și jandarmii reușind să oprească scrutinul din 14 februarie, Hașcău conduce, în continuare, CAR-ul după bunul său plac, făcând abstracție de la statutul CAR-ului și legile în vigoare. Mă tem însă și alegerile din 23 martie vor fi boicotate de același Hașcău, care mai bine riscă o amendă decât să lase membrii să-și aleagă democratic o altă conducere. Apoi știu că va aduce în sală votanți care nu au mandat, conform statutului, acesta stabilind singur cine și cum trebuie să voteze, folosind invitații ca la nuntă pentru evenimentul de luna viitoare. Eu îmi doresc ca alegerile să se desfășoare corect și democratic, iar cei cu numărul cel mai mare de voturi să câștige”, a declarat candidatul Bîzu. Hașcău continuă să susțină, în schimb, că cele două candidaturi trebuiau respinse, în cursă urmând să rămână doar el și fostul judecător Iacob, fost președinte al acestei structuri. CAR Motru are în jur de 1000 de membri figurând ca și cea mai veche casă de ajutor reciproc din localitate, membrii săi fiind mai toți mineri.
A.STOICA

Loading...
Articole asemanatoare



3 comentarii in “Alegerile de la CAR Motru, cu poliția și jandarmii la ușă! – Președintele Hașcău a sunat la 112 ca să rămână în scaun

  1. Ceva e putred acolo!Un control riguros al actelor ma tem ca-i va trimite la beci pe actualii administratori.Iacob risca puscaria pt.mizeriile de sub presul CAR Motru iar Hascau e cert pe lista.Noroc Bun!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL