Actualitate

Amânare în procesul dintre Pandurii și acționari

 | 16 mai 2018, 00:10 | 0 comentarii | 

Instanța a amânat cu aproape o lună procesul dintre clubul Pandurii și acționarii cărora le este cerut să își achite cotizațiile restante către echipa de fotbal. Amânarea este generată de o expertiză care trebuie realizată la cererea părților implicate în dosar, judecătorul de caz fiind cel care urma să decidă temele pe care le va avea în vedere expertul. Fiecare acționar de la Pandurii a avut posibilitatea în ultimele zile să depună la instanță lista cu propriile obiective, după care, judecătorul de caz va face o selecție a obiectivelor respective pentru ca, ulterior, expertul să încerce să caute răspunsuri și să aducă lămuriri. Acționarii au cerut, în mare, ca expertiza să clarifice modul în care au finanțat clubul de-a lungul timpului, pe ce au fost cheltuiți banii și care sunt rezultatele obținute. Răspunsul din partea expertului este așteptat spre începutul lunii iunie pentru ca, pe 12 iunie, la următorul termen, raportul de expertiză să fie depus la dosar. Concluziile acestui raport vor influența luarea deciziei de către instanță în acest dosar, iar decizia ar putea să aibă consecințe asupra dosarului de faliment aflat pe rolul Tribunalului Gorj. Judecata în dosarul respectiv a fost amânată câteva luni, până spre finalul lui iunie, tocmai pentru a se aștepta un verdict în procesul dintre acționarii cu datorii și club. Sentința pe care instanța ar putea să o dea până la vacanța judecătorească nu va fi însă una definitivă, putând fi contestată. Până la pronunțarea ei se va încheia și campionatul Ligii a II-a, la acel moment știindu-se dacă Pandurii rămâne în continuare în această ligă sau retrogradează, o eventuală retrogradare echivalând cu anularea tuturor eforturilor făcute până acum pentru supraviețuirea echipei.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL