Amânare în procesul polițiștilor din “Mafia Cărbunelui”

482

Inculpații din dosarul ce vizează furturile de cărbune produse în zonele Turceni și Rovinari cu sprijinul sau implicarea directă a unor agenți ai IPJ Gorj s-au prezentat, ieri, la instanța de judecată, fiind programat primul termen în proces, după ce, la sfârșitul anului trecut, judecătorul de caz a constatat regularitatea rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Majoritatea celor trimiși în judecată și acuzați de diverse fapte de corupție sunt polițiști, dar chiar și dacă au fost prezenți toți în fața magistratului care va da un verdict în acest dosar, judecata tot nu a putut începe.
Trei dintre inculpați au cerut o amânare pentru a-și angaja avocați care să le pledeze cauza, lor punându-li-se în vedere că au dreptul doar o singură dată să se prevaleze de o astfel de solicitare pentru a obține o amânare. Procesul se va relua la începutul lunii viitoare, iar pentru unii dintre inculpați s-ar putea încheia foarte repede. Unii dintre ei au mărturisit, prin avocații pe care îi au, că sunt gata să își recunoască vinovăția și chiar să achite prejudiciul pe care l-au creat, doar pentru a stinge mai repede litigiul respectiv. Oricum, chiar și în cazul unei sentințe pronunțate în această primăvară pentru o parte dintre inculpați, procesul tot nu se va încheia pentru că verdictul nu va fi unul definitiv, iar cel puțin una dintre părți, respectiv inculpații sau procurorii, vor putea contesta eventuala decizie, fapt care va muta judecata la Curtea de Apel Craiova.
Prejudiciul în acest dosar era estimat de anchetatori la circa 3,7 milioane de lei. Banii reprezintă contravaloarea cărbunelui furat din depozitele Complexului Energetic Oltenia doar pe parcursul celor câteva luni de investigație de anul trecut, la nivelul unității paguba fiind probabil și mai mare. Agenții de poliție sunt acuzați că închideau ochii la transporturile făcute cu cărbune furat pe ruta Rovinari – Turceni – Filiași și mai departe spre alte zone din țară, vigilența oamenilor legii fiind cumpărată cu sume relativ mici, de circa 100 de lei, plătite însă la fiecare transport ilegal. O parte importantă din acuzațiile ce le sunt aduse agenților se bazează pe înregistrări și interceptări telefonice, în noul context al declarării ilegale a interceptărilor făcute de SRI, rămânând de văzut dacă avocații inculpaților vor cere sau nu instanței să nu țină cont de astfel de probe.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here