Actualitate

Anchetă după ce un elev de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Magheru” s-a sinucis

 | 10 ianuarie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Un elev al Colegiului Tehnic General “Gheorghe Magheru”, din Târgu-Jiu, și-a pus capăt zilelor, sâmbătă. Adolescentul din comuna Arcani a fost găsit spânzurat de un copac într-o pădure din localitate. Poliția a deschis o anchetă în acest caz. “S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă (moarte suspectă), pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Gorj. Descoperirea a fost făcută de către tatăl său. Unul dintre colegii elevului găsit mort a postat un mesaj emoționant pe o rețea de socializare. Apropiații liceanului susțin că ar fi recurs la sinucidere din dragoste. “Pare ireal ce s-a întâmplat, chiar nu pot să cred, nu îmi vine să cred ce s-a întâmplat cu adevărat, cum ai avut puterea să faci asta? Am pierdut un prieten bun, un coleg de bancă, pe care nu aș putea și nu aș vrea să îl pot uita vreodată în viața mea, ai fost un băiat de nota 10, care merita să fie iubit, nu în felul ăsta în care să se ajungă aici, aș fi vrut măcar să îmi spui și mie ce ai în cap… nu ai făcut-o că erai conștient că te puteam opri, știai că îți voiam binele, dar ai fost încăpățânat și ai zis că rezolvi problemele dacă faci asta? Fete mai existau…dar acum asta e, nu am plâns în viața mea pentru cineva cum o fac pentru tine, când văd cum și-au bătut joc de prietenul meu cel mai bun”, acesta este mesajul postat de colegul minorului, pe Facebook. Reacția prietenei tânărului de 17 ani nu a întârziat să apară. “Dumnezeu să îl ierte.. Nimeni nu o să știe în veci adevărul, nici tu, nici nimeni, eu și el și nu mă acuza, dacă nu știi …. Nu ai idee cât de mult sufăr și îl iubesc. Aruncați toți cu vorbe, dar nu știe nimeni, poate când nu o să mai fiu eu, atunci se va afla adevărul, pentru că îl voi lăsa eu, dar până atunci nu, pentru că așa mi-a cerut. Să știm doar noi! Nu ai cum să înțelegi”, a postat tânăra, pe aceeași rețea de socializare.
Surse susțin că băiatul ar fi lăsat și un bilet de adio, în calculatorul de acasă.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL