Anchetă penală în curs! Mașini ale Dogerik Trans SRL cu care se transportă minerii, depistate la Rovinari cu acte false

1606

Un amplu dosar penal se află în cercetare în prezent, anchetatorii făcând săpături adânci mai ales la carierele Complexului Energetic Oltenia. Vizată de ancheta amplă este, se pare, și activitatea firmei Dogerik Trans SRL, în spatele căreia s-ar afla și directorul Direcției Miniere a CEO, Daniel Antonie, chiar miercuri, opt mașini ale firmei fiind depistate în Rovinari cu acte de asigurări false, susțin persoane din companie. IPJ Gorj confirmă doar existența dosarului penal și faptul că anchetatorii fac ample cercetări, ancheta fiind în derulare.

Dogerik Trans SRL, condusă de Dragoș Giurea, este firma introdusă în CE Oltenia de fostul manager al companiei, Laurențiu Ciurel, asta în 2014. De altfel, Ciurel anunța, la momentul respectiv, că firma în cauză deține în parcul auto mașini preluate de la NATO. În anii următori, mașinile Dogerik au rămas în carierele CEO, deși nu s-au dovedit fiabile, iar Dogerik a ajuns să beneficieze anual de contracte tot mai mari cu CEO. Anul trecut, compania i-a băgat alte câteva milioane de lei în buzunar lui Giurea, pentru un contract privind transportul minerilor din Motru, asta deși angajașii se plânseseră deja administrației că ajung la muncă pe jos, mașinile în cauză nefăcând față condițiilor de drum din cariere.
La Roșiuța, mașinile NATO fuseseră scoase în toamna anului trecut, nu și la Lupoaia, liderii de sindicat solicitând, în zadar, eliminarea acestor mijloace de transport.
DNA Craiova pornise de altfel din mai 2015 o anchetă privind aceste mașini, dar ceva concret în dosar nu s-a petrecut până acum.

Transport pe acte false
Miercuri, însă la Rovinari, opt mașini ale Dogerik ar fi fost depistate de polițiști cu acte false. Surse din rândul sindicatelor susțin că ar fi vorba despre asigurări false, fapt care pune în pericol serios viața celor transportați cu aceste mijloace de transport. IPJ Gorj a transmis, ieri, prin vocea purtătorului de cuvânt, Miruna Prejbeanu, doar că în cauză se fac cercetări, asta într-o anchetă penală mai veche, urmând ca deznodământul verificărilor să fie comunicat public la momentul finalizării anchetei.
Incidentul de ieri, pune însă serioase semne de întrebare mai ales că joi, reprezentanți ai DIICOT au făcut verificări la Cariera Roșia din zona Rovinari și la Cariera Lupoaia, ambele utilizând mașini Dogerik.

3 COMENTARII

  1. Pînă acum de ce nu s a facut nimic ?
    Desii situatia era cunoscută
    Acest parvenit incult sofer se trage de șireturi cu toți Băiat
    Moța , voluntari etc
    Cinste polițiștilor că si fac treaba in cele din urma

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here