Actualitate

Anchetatorii au pus batista pe dosarul miilor de documente sustrase de la CEO

02 noiembrie 2016, 00:30 | 0 comentarii  |  994 vizualizari
ceo

Sacii cu miile de documente, sustrase de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) de către șefa Corpului de Control al CE Rovinari, Mihaela Duvlea, ridicate de organele de poliție, în vara anului 2014, de la domiciliul salariatei companiei, nu au prezentat nicio importanță, nici pentru anchetatori dar nici măcar pentru deținătorii de drept ai actelor împricinate. O demonstrează un răspuns recent al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Gorj care, la cererea fostului soț al Mihaelei Duvlea, transmite că dosarul care părea, cu doi ani în urmă, unul greu, atât la propriu, cât și la figurat, a fost doar un fâs, care a dus, de altfel, la clasarea sa rapidă. Anchetatorii, dar și membrii comisiei CEO care au luat la puricat cele aproape 7000 de documente, sustrase de fosta șefă a Corpului de Control, ani la rând din compania de stat, au concluzionat sec că, actele în cauză nu au un caracter secret sau confidențial și nici nu puteau aduce vreun prejudiciu unității.

În vara lui 2014, Cristian Dănuț Duvlea din Târgu-Jiu, fostul soț al șefei Corpului de Control al CE Rovinari (n.r. aceasta a fost și contabil-șef al unității), este victima unei tâlhării, de care, crede acesta, nu ar fi fost străină mai ales fosta sa consoartă. “Pe 26 iulie 2014, la orele 23.00, am fost atacat în scara blocului de trei indivizi. Pe unul l-am recunoscut, dar poliția mi-a spus să nu îl trec în declarația pe care am dat-o în acea noapte, pentru că eram în stare de șoc și era posibil să-l fi confundat, deoarece scara nu era iluminată prea bine. Mi s-a spus că nu am probe împotriva lui, dar poliția va găsi probe și îl va învinui. Cel pe care îl acuzam era concubinul fiicei mele care domiciliază în București, soția mutându-se și ea cu ei, după scandalul apărut la CEO”, a declarat, ieri, Cristian Dănuț Duvlea.
Fapta în cauză făcea, de altfel, obiectul dosarului cu numărul 3337/P/2014, care se întocmește la scurt timp după ce victima este investigată de un medic legist.
“Am fost desfigurat, călcat în picioare, eu consider de altfel că am fost chiar victima unei tentative de omor, deși organele de cercetare penală au încadrat-o drept tâlhărie prin violență, mi s-a luat geanta în care aveam bani, actele firmei, acte personale, cheile de acasă și de la sediul firmei și multe alte bunuri pe care le aveam acolo. La momentul respectiv, nu îmi explicam pentru ce am fost atacat, ca la câteva zile după, să găsesc în apartamentul în care locuiam, câțiva saci ce conțineau 6000-7000 de documente sustrase de la CEO, de către fosta mea soție, la momentul respectiv încă salariată a companiei”, a concluzionat Duvlea.

Semnatura eletronica CertDigital

Poliția a inventariat 220 de dosare
Fostul soț decide, în atare conjunctură, să o denunțe pe Mihaela Duvlea pentru documentele depistate în locuință, considerând că actele ar fi fost motivul pentru care el ar fi fost atacat. “Atunci am fost sigur că motivul pentru care am fost atacat a fost recuperarea acestor documente, sustrase de către fosta soție, pentru că aceasta ne-a părăsit pe mine și pe fiul meu, mutându-se în București, dar nu luase cu ea și aceste documente. Poliția a inventariat, de altfel, 220 de dosare, în actele găsite, iar fapta a făcut obiectul dosarului numărul 3780/P/2014”, a subliniat Duvlea.
Acesta mai povestește că, în 10 aprilie 2014, când s-a pronunțat divorțul dintre cei doi soți, el a schimbat yalele de la apartament, iar cea care îi devenise fostă nevastă nu a mai apucat să intre în posesia sacilor cu acte, aflați în imobilul din municipiu. Până la divorț, Mihaela Duvlea, potrivit fostului soț, apucase să golească apartamentul de alte bunuri “comune”. Duvlea fusese și trezoriera PDL până la numirea la conducere a lui Dan Vâlceanu, și o apropiată a fostului lider Ionel Manțog.
În urma denunțului lui Cristian Dănuț Duvlea, polițiștii ridică sacii cu acte, formează un dosar penal și transmit presei, printr-un comunicat că și “Complexul Energetic Oltenia (condus la acea vreme de către Laurențiu Ciurel) fusese informat de IPJ Gorj despre sustragerea unor documente oficiale de natură comercială, economică, dar și unele cu caracter secret de la fostul Complex Energetic Rovinari, din perioada anterioară înființării CEO (2009-2012)”. Tot IPJ Gorj făcea public faptul că, la finalul lui iulie 2014, dosarul se afla în fază de cercetare de către organele abilitate, mai exact de către procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

doc duvlea (1)La un an după ridicarea documentelor, Mihaela nu a fost audiată
Constatând că dosarul cu actele fostei soții este făcut public atât de IPJ Gorj, cât și de CEO, știrea cu sacii de documente ajungând și în presa centrală, Cristian Dănuț Duvlea așteaptă încrezător ca anchetatorii să-și facă treaba în ambele dosare, atât în cel de tâlhărie care îl privea direct, cât și în cel legat de fosta soție. La un an însă după înregistrarea dosarelor, în ambele cauze nu se întâmplă însă nimic.
Duvlea nu mai așteaptă și se adresează, încrezător, IGPR cu o plângere legat de dosarul de tâlhărie, primind la scurt timp un răspuns de la această instituție. Potrivit IGPR, cazul tâlhăriei violente de la Târgu-Jiu era “în lucru” și chiar “se verifica pe mai multe piste”.
La o lună însă după primirea adresei cu efect calmant pentru reclamant, stupoare, acesta primește acasă de la Poliția Târgu-Jiu o recipisă în care este informat că dosarul său de tâlhărie a fost clasat, intrând din 15 iulie 2015 în rândul celor cu “autori necunoscuți”. Duvlea este contrariat, cu atât mai mult cu cât indicase în dosar numele unuia dintre presupușii atacatori, care nu este pus însă sub învinuire. Acesta solicită însă PJT accesul la dosar, interesat fiind cum au lucrat polițiștii la cazul său. Abia atunci vede o declarație în acest dosar a fostei soții, dată în fața polițiștilor, prin care Mihaela Duvlea susține că în legătură cu sacii de documente ridicați de la fostul domiciliu nu i se pusese, de către anchetatori, nicio întrebare.

doc duvlea (2)Dosarul “Mihaela Duvlea”, clasat!
Contrariat de cele citite, fostul soț al Mihaelei Duvlea se adresează, în septembrie, șefului IPJ Gorj solicitând informații legate de dosarul sacilor cu documente. Omul face și o plângere penală în acest caz la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu (PJT). În urma valurilor create, Cristian Duvlea este “luminat” printr-o scrisoare care îi parvine, pe 15 septembrie 2016, de la IPJ Gorj.
În cuprinsul acesteia, Duvlea este informat, încă o dată, că dosarul său de tâlhărie rămâne, în continuare, cu autori neidentificați, dar și că, referitor la documentele CEO predate poliției, care făcuseră obiectul unui dosar penal având ca obiect “sustragerea sau distrugerea de înscrisuri”, și acesta fusese, între timp, clasat. În documentul semnat de șeful IPJ Gorj, Marius-Costinel Dascălu, i se specifica lui Cristian Duvlea că “CEO a precizat că documentele inventariate sunt clasificate și nu au caracter secret sau confidențial și nu puteau produce un prejudiciu unității”.

doc duvlea (3)Aflat în culpă, CEO și-a evaluat greșeala?!
“Am înțeles că organele de cercetare au cerut o comisie de la CEO pentru a studia miile de documente sustrase de fosta mea soție, această comisie fiind cea care a tras concluzia că respectivele acte sunt copii neimportante, neclasificate și că sustragerea lor nu a afectat în niciun fel CEO și buna funcționare a acestuia. Eu susțin însă că este ilegal și anormal să chemi persoana în culpă, în speță CEO, să-și evalueze culpa. CEO nu a avut grijă de documentele care i-au fost sustrase, mai mult, chiar a facilitat sustragerea acestora sau poate a fost complice la această sustragere prin personalul care avea atribuții în manipularea acestor documente”, a menționat Cristian Duvlea, subliniind că în actele predate IPJ Gorj se aflau facturi, ordine de plată, planuri de achiziții, note de fundamentare, un registru de intrare în termocentrala Rovinari, toate în original, dar și copii ale unor documente secrete de serviciu, dar și caiete de sarcini.
“Concluzia mea este că dosarul privind sustragerea miilor de documente din CEO a fost mușamalizat din fașă pentru a proteja compania și personalul ei, care avea atribuții în păstrarea și manipularea acestor acte pe de o parte, iar pe de alta de a proteja făptuitorii sustragerii și persoane din afara CEO, care au comandat sustragerea documentelor și au folosit informațiile din acestea”, a conchis Duvlea, care a mai găsit un set de acte originale din CEO, ascunse după mașina de spălat, pe care le-a transmis, în original, DNA.
Anamaria Stoica

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL