Anchete pentru repartizarea unor locuinţe, la Târgu-Jiu

890

În luna februarie, autorităţile locale din Târgu-Jiu vor repartiza cele 64 de unităţi locative cu regim special din zona Ciocârlău.

Deşi lucrările la cele două blocuri sociale au fost încheiate la finele anului trecut, repartiţia a fost amânată pentru primul trimestru al anului 2017. “În acest moment se desfăşoară anchete atât pentru locuinţe ANL, cât şi pentru locuinţe sociale. Ancheta vizează verificarea documentelor depuse în dosare. Dacă sunt conforme cu realitatea, după această etapă, se va stabili lista de priorităţi, punctajul pentru fiecare, în ordine descrescătoare, se vor publica, după o perioadă de contestaţii, după rezolvarea lor, lista va fi aprobată în Consiliul Local şi se vor emite repartiţiile pentru beneficiari”, a declarat Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului Gospodărie Comunitară din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
Valoarea totală a investiţiei la cele două noi blocuri de locuinţe sociale din nordul municipiului este de circa 6 milioane de lei, majoritatea sumei provenind din fonduri guvernamentale. “Investiţia cuprinde pe lângă cele două blocuri cu un total de 64 de unităţi locative, şi amenajările exterioare, respectiv parcaje, accese auto, alei, loc de joacă pentru copii, spaţii verzi, precum şi întreaga infrastructură, dotările, inclusiv centrale termice proprii pentru fiecare unitate locativă. Precizez că investiţia se înscrie într-un program mai amplu de construire al locuinţelor sociale în zona străzii Ciocârlău, astfel că prin definitivarea lucrărilor se conturează un nou micro-cartier în zona de nord a oraşului destinat locuinţelor sociale, cartier care oferă toate amenajările şi dotările necesare, inclusiv funcţiunile specifice unei zone rezidenţiale. Fiecare unitate este compusă din camera de zi, baie, bucătărie şi toate dotările necesare”, declara Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, la finalizarea lucrărilor de construire a celor două blocuri din strada Ciocârlău. Pe lângă cele 64 de locuinţe sociale proaspăt finalizate, mai există patru locuinţe de acest gen eliberate în blocurile din zona Artego, ce vor fi repartizate, de asemenea, în februarie.
Tot luna viitoare, 11 locuinţe de tip ANL care au fost eliberate vor fi repartizare către solicitanţii care vor întruni punctajul cel mai mare. La Registratura Primăriei Târgu-Jiu, sunt înregistrate circa 850 de cereri pentru solicitarea unei locuinţe sociale, în timp ce peste 1.200 de oameni au cerut municipalităţii un apartament de tip ANL.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here