Angajat al Penitenciarului Târgu-Jiu, mort în bar

559

Dragoș Manta, un bărbat de 49 ani, angajat al Penitenciarului Târgu-Jiu, a murit vineri seara, în timp ce se afla într-un bar de pe strada Lotrului, din Târgu-Jiu. Acesta s-a prăbușit pe podea sub ochii celorlalți clienți, care au sunat la 112. La fața locului a fost trimis și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj, însă medicii nu au mai putut decât să constate decesul. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru efectuarea necropsiei. Primele verificări arată că bărbatul și-a pierdut viața din cauza unui anevrism cerebral. Și Poliția a deschis o anchetă în acest caz. ”Era angajat la noi, pe funcția de agent. Era în timpul liber și a decedat, din păcate. Ne pare foarte rău de ceea ce s-a întâmplat. Transmitem condoleanțe familiei, din partea conducerii Penitenciarului”, a declarat Valentina Flitan, inspector principal în cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu. Specialiștii susțin că anevrismul cerebral este o formațiune vasculară cu aspectul unei tumori, localizată pe traiectul unui vas de sânge de la nivelul creierului, iar în cele mai multe cazuri nu generează simptome.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here