Actualitate

Arest preventiv pentru un angajat al Penitenciarului Târgu Jiu

 | 14 decembrie 2015, 00:10 | 0 comentarii | 

Un agent al Penitenciarului Târgu-Jiu a ajuns în spatele gratiilor la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a fost prins introducând în unitate telefoane mobile și cartele SIM, pe care le oferea unora dintre deținuți. Petre Rujan lucrează de ani buni ca agent de escortă în cadrul Penitenciarului și, ca urmare, cunoștea unitatea și deținuții foarte bine, fiindu-i destul de ușor să treacă aparatura interzisă prin ușile de acces. Ancheta procurorilor gorjeni arată că bărbatul a introdus doar în această toamnă mai multe telefoane și cartele SIM în penitenciar, deși știa că nici un deținut nu are voie cu astfel de aparate. Telefoanele erau împachetate într-o folie de protecție și plasate în alimentele pe care deținuții le primeau de acasă ori erau lăsate pur și simplu în vasul de apă al unei toalete la care “destinatarul” avea acces. În plus, el îi avertiza pe deținuți și când urma să aibă loc un control în camerele lor, ceea ce i-a determinat pe procurorii gorjeni să emită joi seara o ordonanță de reținere pe numele acestuia.
“Din ordonanţă rezultă că există date şi probe potrivit cărora inculpatul Rujan Petre, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada octombrie –noiembrie 2015 a introdus în mod ilicit în Penitenciarul Tg.-Jiu, în mai multe rânduri, telefoane mobile, cartele SIM, carduri de memorie şi băuturi alcoolice. Acelaşi inculpat, la trei date în cursul lunii octombrie 2015, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale a acceptat promisiuni şi a primit foloase în calitate de agent de penitenciare, în legătură cu îndeplinirea unor acte contrar îndatoririlor de serviciu. De asemenea, inculpatul Rujan Petre la data de 8.11.2015 a divulgat către persoane neautorizate (respectiv persoane private de libertate în cadrul unităţii de detenţie) informaţii ce nu sunt destinate publicităţii cu privire la efectuarea unor controale în cadrul Penitenciarului Tg.-Jiu, în scopul obţinerii de foloase necuvenite reprezentate de rămânerea în posesia ilicită a unor telefoane mobile”, arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj într-un comunicat de presă.
Petre Rujan a fost prezentat vineri la instanța de judecată în vederea emiterii unui mandat de arestare preventivă, judecătorii stabilind ca bărbatul să petreacă sărbătorile de iarnă în spatele gratiilor. “Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Dispune arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 11.12.2015 şi până la data de 09.01.2016, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare pe perioada menţionată. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu contestaţie”, a decis instanța. Reprezentanții Penitenciarului Târgu-Jiu au refuzat să facă vreun comentariu cu privire la acest scandal, unitatea fiind implicată anul acesta și în alte scandaluri, inclusiv în unele cu imagini cu caracter pornografic surprinse de deținuți cu ajutorul telefoanelor mobile în celule, pozele fiind transmise ulterior către presă pentru a fi făcute publice.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL