Arestări după împușcăturile din Obreja

1450

Trei bărbați din cartierul târgujian Obreja au ajuns după gratii în urma unui scandal produs în cursul săptămânii trecute și soldat cu rănirea a două persoane, una dintre ele fiind împușcată în picior. Cap de afiș în ancheta procurorilor și polițiștilor este “Sandokan”, pe numele său Marinică Bonculescu. El este acuzat de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, la fel ca și Marius Nișciuc, zis “Mariusică”. Acestuia i s-a reținut și infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Cel de-al treilea individ băgat după gratii este Răzvan Căldăraru, zis “Greuceanu”, acuzațiile ce i se aduc fiind similare cu cele ale lui Sandokan. Cei trei au mers neinvitați la un chef organizat în cartier și la care era prezent și Ionel Ștefănescu, recent eliberat din închisoare pentru o crimă comisă în urmă cu aproape două decenii. Evident că petrecerea a degenerat, iar romii s-au luat la bătaie.

“Inculpatul Nişciuc Marius, fiind înarmat cu un pistol, l-a lovit cu mânerul acestuia pe B M C în zona feţei, conflict care a avut loc pe str. Aurel Vlaicu, întrucât acesta din urmă părăsise în fugă curtea locuinţei lui B A. La scurt timp, inculpatul Căldăraru Răzvan zis «Greuceanu», înarmat cu o secure a intenţionat să-l lovească de două ori în zona capului pe B M C, punându-i în pericol viaţa.
Faptul că rezultatul letal nu s-a produs s-a datorat parării prima oară a loviturii cu mâna stângă de către persoana vătămată B M C, iar a doua oară acesta din urmă a fugit din direcţia securii, ceea ce nu înlătură intenţia inculpatului de a-i suprima viaţa. Dat fiind faptul că B M C şi-a asigurat scăparea prin fugă, cei doi inculpați s-au întors la locuinţa lui B A, cu intenţia de a continua conflictul cu celelalte persoane care se aflau în acea locaţie. În această situaţie, persoana vătămată Ş I a intervenit pentru a aplana conflictul împrejurare în care, inculpatul Bonculescu Marinică a intenţionat să-l lovească cu o secure în zona capului, urmărind să-i suprime viaţa, însă acest rezultat nu s-a produs deoarece persoana vătămată a avut prezenţa de spirit să pareze lovitura cu un scaun care l-a găsit în apropiere”, au comunicat, ieri, procurorii gorjeni.
Ștefănescu a parat degeaba securea ce venea spre el pentru că “Mariusică” a scos un pistol și a tras spre el, împușcându-l în piciorul drept, în zona coapsei. Ștefănescu a ajuns la spital, medicii intervenind chirurgical pentru a îndepărta glonțul cu calibrul de 5-6 mm. Anchetatorii au stabilit însă că “Mariusică” a tras mai multe focuri de armă, intenția lui fiind aceea de a-l omorî pe Ștefănescu. Pistolul a fost folosit în condițiile în care nu era deținut legal, ulterior, toți cei trei agresori sustrăgându-se cercetărilor, Sandokan fiind deja inculpat într-un alt dosar cu acuzații similare. Arestarea lor s-a produs și după ce, joia trecută, “Greuceanu” a intrat cu un topor în casa unui alt bărbat rănit în scandalul inițial. El a spart geamurile locuințe, deși ar fi trebuit să fie la Parchet sau Poliție pentru audierile din dosar. Anchetatorii au apreciat că se impune arestarea preventivă a celor trei și au reușit în cursul zilei de duminică să obțină mandate de arestare pe numele lor, inclusiv pe cel al lui “Greuceanu”, acesta sustrăgându-se cercetărilor. Polițiștii au reușit să îl prindă totuși ulterior și să îl bage în spatele gratiilor, scandalul care face obiectul acestui dosar penal fiind al treilea în ultimele săptămâni în care romii din Obreja se iau la bătaie sau folosesc inclusiv pistoalele pentru a-și face propria lege în cartier.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Dreptate Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here