Arhitect de 100.000 de dolari pentru Calea Eroilor

421

Proiectul câştigător privind modernizarea Ansamblului Monumental “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu îi aparţine arhitectului Dorin Ştefan, din capitală, acelaşi care a fost premiat cu 100.000 de dolari la un faimos concurs conceptual în Taiwan. Nu este singurul loc din lume unde Dorin Ştefan a urcat pe podium la competiţii de gen, el făcând-o şi în Dubai şi Malaezia. De data aceasta însă, arhitectul a trebuit să completeze o lucrare a lui Constantin Brâncuşi, proiectul său cuprinzând construirea de pasaje, parcări subterane şi o zonă pietonală, cuprinsă între Masa Tăcerii şi Coloana Infinitului.

2015 se arată un an excelent pentru arhitectul Dorin Ştefan care a bifat un proiect de birouri finanţat de sud-africanii de la NEPI în Piaţa Victoriei, dar şi modernizarea Căii Eroilor de la Târgu-Jiu, proiect care deocamdată nu are finanţarea necesară. “Arhitectul câştigător a fost chiar o surpriză plăcută şi pentru membrii comisiei în care au fost reprezentanţi ai Ministerului Culturii, Uniunea Arhitecţilor din România. După ce au fost prezentate toate planşele, toate propunerile văzute de către licitant a fi cele mai interesante, s-a trecut la faza următoare care a constat în desecretizarea documentelor. Domnul Dorin Ştefan este un renumit arhitect, a participat la foarte multe competiţii şi a şi câştigat cu foarte multe proiecte competiţii internaţionale în Dubai, Malaezia. În ceea ce priveşte proiectul nostru, e vorba de spaţii de pasaje, cât şi de parcări subterane, zona se doreşte a fi una pietonală de la Masa Tăcerii până la Coloana Infinitului. Deocamdată nu putem discuta despre partea financiară, proiectul în sine se ridică la o sumă foarte mare. Noi vom trece la faza următoare, la dezvoltarea de proiecte, vom putea lucra şi pe porţiuni pentru că astfel vom putea elabora proiecte şi pe fonduri europene. Bugetul local nu ar putea să suporte aceste sume şi apelăm astfel la finanţare europeană”, a spus, ieri, viceprimarul Aurel Popescu.
Vicele a fost cel care a spus prima dată numele arhitectului înscris în competiţie, după ce anterior se vehiculase că în cursă ar fi intrat Dumitru Florescu, arhitectul care a modificat zona centrală a municipiului. Florescu nu s-a mai înscris însă în competiţie, singurul intrat fiind Dorin Ştefan.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here