Autorități din Vâlcea, exasperate de gunoaiele din Gorj

523

Situație alarmantă într-o localitate vâlceană situată nu departe de granița cu Gorjul, unde primarul interimar al comunei, pus în funcție după ce predecesorul său și-a pierdut mandatul din cauza problemelor penale, se luptă cu o firmă care a amenajat pe raza comunei o groapă de gunoi. Groapa respectivă există la Măldărești de ani buni și are autorizație de funcționare până anul viitor, fiind valabilă însă pentru un perimetru mult mai mic decât cel pe care sunt aruncate tot felul de deșeuri greu biodegradabile. Edilul localității, Dumitru Enescu, spune că nu reușește niciodată să se înțeleagă cu administratorul firmei din Horezu care aduce gunoaiele aici, el susținând că o parte din deșeuri provin inclusiv din Gorj.
“Aduce de peste tot, de la Pitești încoace, până în Gorj, cară toate mizeriile și le aruncă la noi în pădure. De la Gorj aduce inclusiv reziduuri petroliere de la sonde și le deversează direct într-un pârâu care trece apoi prin localitatea noastră. Este incredibil ce se întâmplă aici și, cu toate acestea, activitatea asta este tolerată în continuare de autoritățile din Vâlcea. Noi, în plan local, nu avem ce să îi facem și ne-a și spus lucrul acesta direct în față. L-am acționat în judecată, am prezentat dovezi că a depozitat gunoaiele pe islazul comunal, pe terenul nostru, iar acum ne-am trezit că a închis și drumul de acces pe motiv că ar fi al lui. E drumul nostru, dar el a pus barieră. Noi, ca autorități locale, nu mai știm ce să facem. Singura soluție este să merg cu oamenii din sat care nu mai suportă acest miros direct la Vâlcea și să protestăm acolo”, spune primarul interimar de la Măldărești.
Acuzațiile formulate de edil sunt extrem de grave, dar fără mare efect. Comisari de la Garda de Mediu din județul vecin au fost acolo și au constatat unele „mici nereguli”, primarul spunând că toată lumea așteaptă să vină anul 2017 când, teoretic, expiră autorizația de funcționare a depozitului respectiv.
Până atunci munții de gunoaie se înalță cu fiecare zi ce trece, spre disperarea localnicilor care trebuie să respire în continuare aerul îmbâcsit cu mirosurile insuportabile provenite de la depozitul respectiv.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here