Aviz ministrului Energiei: Din șase directori, la CE Oltenia au rămas “doar” nouă

486

Liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, de la Cariera Lupoaia, i-a transmis ministrului Energiei, Victor Grigorescu, o solicitare scrisă legată de surplusul de personal TESA din Complexul Energetic Oltenia. Solicitarea contravine demersului altor sindicate din CEO, care au luat apărarea personalului TESA, anunțând chiar o grevă generală, la întâlnirea de la Mătăsari a Consiliului de Supraveghere al companiei.

“Prin crearea unei verigi suplimentare în CE Oltenia S.A., ca urmare a înființării sucursalelor miniere, s-a creat un surplus de personal TESA, cu o aparentă justificare, însă cu o totală ineficiență. Dacă din 6 șefi au rămas 9, rezultă că pe un petic de hârtie, în loc de 6 semnături trebuie «doar» 9. Dacă prin absurd, mâine, un fenomen supranatural ar face ca o verigă (sucursală minieră) să dispară, activitatea economico-financiară nu ar fi prejudiciată cu nimic, cu atât mai puțin activitatea de producție. În plus, dacă ar fi diminuat numărul de personal de la TESA al CEO, nu s-ar întâmpla decât o dinamizare a mișcării hârtiilor. Prin suplimentarea nivelurilor ierarhice, s-a creat impresia că numărul celor de la TESA este mare. În fond s-a dorit acoperirea celor din TESA de la nivel de CEO, angajați pe merite de apartenență la partide politice sau la familii bine puse. CEO se poate lipsi bine și repede de acei lipitori de afișe”, i-a transmis Nicu Bunoaica, ministrului Energiei, Victor Grigorescu.
bunoaicaBunoaica este de părere că personalul cel mai aproape de producție și cel mai bine ancorat în realitate, eficient, este doar cel TESA Cariere. “Nu trebuie să așteptăm ca problema să o rezolve o eventuală catastrofă, putem sau puteți să o rezolvați dumneavoastră. Aveți tot sprijinul nostru. Simplificați lanțul decizional, bazați-vă pe personalul cel mai aproape de fluxul de producție, pe TESA de la cariere, și pe cei care au arătat, de-a lungul timpului, că merită încredere”, i-a mai comunicat Bunoaica lui Grigorescu.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here