Bani mai mulţi de la AJOFM Gorj

626

Gorjenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă beneficiază începând de ieri de măsuri de stimulare a ocupării mai atractive, una dintre acestea fiind prima de activare de 500 de lei, neimpozabilă, acordată şomerilor înregistraţi, care se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă de cel puţin 3 luni.

Prin noile modificări legislative ce au intrat în vigoare de ieri, se regăseşte şi prima de instalare, care se va acorda persoanelor înregistrate ca şomeri care se încadrează într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de cea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia. Prima de instalare se va acorda în două tranşe (50% data instalării şi 50% după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare), iar cuantumul acesteia este diferenţiat astfel: 12.500 de lei pentru şomerii care se încadrează în muncă într-o altă localitate şi îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa; 15.500 lei pentru şomerii care sunt însoţiţi de membrii familiei care îşi schimbă domiciliul; în cazul în care ambii soţi îndeplinesc condiţiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 de lei, iar celălalt va primi 3.500 de lei. De asemenea, prima de încadrare se va acorda lunar, pentru o perioadă de 12 luni, şomerilor gorjeni înregistraţi care se angajează într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 15 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil sau reşedinţa. Cuantumul primei de încadrare se calculează în funcţie de numărul de kilometri (0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi) proporţional cu numărul de zile în care îşi desfăşoară efectiv activitatea la angajator.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here