Bârcă, uns preşedinte al PSD Turburea

418

Organizaţia PSD Turburea îl va unge, la finalul acestei săptămâni, preşedinte al organizaţiei social-democrate din comună pe primarul în exerciţiu, Ion Bârcă. Edilul va urma să-i ia locul lui Ionuţ Seler, preşedintele filialei PSD Turburea. Seler, ocupant încă al postului, va urma să fie detronat din funcţie, sâmbătă, când în cantina Consiliului Local se va organiza o şedinţă de partid, ce va fi coordonată de Constantin Stângă, vicepreşedinte al PSD Gorj.

Cert este că, în ultima perioadă, primarul Bârcă a adus noi membrii în PSD Turburea, cei de curând veniţi în filială urmând să-i asigure edilului promovarea în funcţia politică. Bârcă a fost, până înainte de alegerile parlamentare, preşedinte al PDL Turburea, fiind însă detronat după ce şi-a arătat susţinerea faţă de candidatul la deputăţie al PSD Gorj, Scarlat Iriza, şi pentru fostul senator, Toni Greblă. Odată cu eliminarea din PDL, familia lui Bârcă a fost dată şi ea afară din sânul organizaţiei locale portocalii, toţi trecând însă apoi la PSD.
Primarul Bârcă este însă în conflict cu viceprimarul, Constantin Daju, vicepreşedinte al PSD Turburea, promovarea de sâmbătă putând să schimbe lucrurile între cei doi. Ar putea însă ca acest conflict să se înrăutăţească, deoarece Bârcă a tot ameninţat că-l va lăsa pe vice fără funcţie. De sâmbătă, cei doi vor urma să facă echipă şi la organizaţia locală a PSD, lucru pe care vicele îl consideră imposibil. Ultimul conflict dintre cei doi a avut loc după audierile procurorului din Cărbuneşti, făcute la Poliţia Turburea, pentru reabilitarea drumurilor săteşti cu piatră în valoare de trei miliarde de lei vechi.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here