Bătaie pe terasa unui club din apropierea IPJ Gorj, încheiată cu rețineri

643

Un scandal, care a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe terasa unui cunoscut club din municipiul Târgu-Jiu, s-a încheiat, ieri, cu reținerea a doi bărbați, din oraș, acuzați de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Un tânăr de 36 de ani, zis ”Calu”, care a mai fost condamnat la închisoare, s-a întors după gratii, după ce l-ar fi agresat pe un bărbat de 32 de ani, din Craiova. Surse susțin că ar fi vorba de o reglare de conturi și că totul ar fi pornit de la bani. Victima din Dolj ar fi fost lovită cu pumnii și picioarele.

”Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în noaptea de 01/02 septembrie, trei bărbați, de 26, 36 și 40 de ani, toți din Târgu Jiu, ar fi exercitat acte de violenţă asupra unui bărbat, de 32 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, în timp ce se aflau în incinta unui local, din municipiu”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Al treilea suspect este căutat de polițiști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here