Beneficiară de la CRRNA Bîlteni, găsită decedată

549

Complexul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică pentru adulți (CRRNA) “Bîlteni” din Târgu-Jiu a avut parte de un eveniment neplăcut. O beneficiară în vârstă de 32 de ani a fost găsită decedată de către personalul CRRNA. Potrivit reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, femeia nu avea aparținători.

Activitatea obişnuită a CRRNA “Bîlteni” a fost perturbată de o întâmplare nefericită. Una dintre beneficiare şi-a pierdut viaţa. „Este vorba despre o fată de 32 de ani, care avea un handicap grav şi era internată la noi de foarte mulţi ani. Nu are aparţinători. Trupul său a fost preluat de cei de la Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei. Cel mai probabil, la baza decesului au stat cauze medicale, pentru că ea dădea semne că se simte rău, fapt pentru care a şi fost solicitată o ambulanţă, însă tânăra a decedat înainte de a se interveni medical”, a explicat Corina Drăgan, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj. Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică este un centru rezidenţial, care asigură găzduire, îngrijire, recuperare, reabilitare și inserţie socială pentru persoane adulte cu handicap, pe perioadă determinată sau nedeterminată.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here