Bogdan Bratu a revenit în Gorj şi a inspectat DN 66 şi DN 7A

720

Prefectul județului, Ciprian Florescu, împreună cu directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, Bogdan Bratu, au mers într-o vizită de lucru pe DN66, drum aflat în reabilitare. Cu această ocazie a avut loc şi o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor Hunedoara.

Directorul DRDP Craiova, Bogdan Bratu, a verificat, în data de 13.07.2017, modul în care se desfășoară proiectul de reabilitare a DN 66, cuprins în contractul 5R3, Bumbești Jiu-Petroșani, dar și lucrările pe DN 7A.
După parcurgerea traseului a avut loc o întâlnire la Primăria Petroșani, la care au participat primarul acestei localități, prefectul județului Hunedoara, reprezentanții poliției și ai drumurilor naționale. S-a discutat despre urgentarea lucrărilor și s-a stabilit ca până în toamnă să fie finalizate asfaltarea și marcajul rutier pe DN66, solicitându-se zilnic o informare cu activitatea din șantier, iar la sfârșit de săptămână un raport scris din partea beneficiarului și a consultantului. La inspectarea DN66, zona care aparține județului Gorj, a participat și prefectul Ciprian Florescu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here