Bondoc: „Sperăm să se deschidă măcar 4-5 farmacii în mediul rural”2

337

Preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj s-a ţinut de promisiune şi a început să caute soluţii pentru rezolvarea problemei cauzate de lipsa farmaciilor din anumite localităţi din mediul rural. Daniel Bondoc a luat deja legătura cu mai mulţi primari, având premise favorabile scopului propus; săptămâna aceasta Bondoc se va deplasa în alte localităţi. El speră ca până la sfârşitul acestui an să se deschidă măcar patru-cinci farmacii în mediul rural.

La nivelul judeţului Gorj, din cele 104 farmacii existente, 83 funcţionează în mediul urban şi doar 21 în cel rural. Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj caută soluţii pentru rezolvarea problemei legate de lipsa farmaciilor din unele localităţi rurale. În acest sens, însuşi preşedintele Daniel Bondoc s-a implicat, purtând discuţii cu mai mulţi primari. „La Roşia de Amaradia, primarul a spus că are o propunere din partea unui furnizor din Vâlcea pentru deschiderea unui punct de lucru acolo. La Săuleşti ar fi un punct de lucru al unei societăţi care activează şi pe raza comunei Turburea. La Bumbeşti-Piţic ni s-a spus că este o societate comercială care are punct de lucru şi are documentele trimise la MS, urmând să încheie şi contract cu noi. La Cruşeţ, de asemenea, se pare că este un furnizor, iar la Leleşti şi Săcelu ni s-a spus că se va băga în Consiliu Local pentru găsirea unor spaţii unde să se deschidă farmacii. Noi vom ţine legătura cu primarii pentru a urmări evoluţia lucrurilor”, a explicat Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj.

Preşedintele CJAS continuă discuţiile cu primarii
Daniel Bondoc va continua acţiunea demarată săptămâna trecută, deplasându-se în alte zone unde nu sunt farmacii. „Ar mai fi cealaltă zonă, unde sunt localităţile Cătunele, Hurezani, unde urmează să căutăm soluţii. Săptămâna aceasta vreau să fac măcar două trasee, în localităţi precum Ţânţăreni, Văgiuleşti, Bolboşi, Ciuperceni. Sperăm să se deschidă patru-cinci farmacii anul acesta, astfel încât să rezolvăm măcar parţial problema farmaciilor din mediul rural”, menţionează Bondoc. Reamintim faptul că în acest an CJAS Gorj a încheiat contracte cu 75 de societăţi comerciale farmaceutice, care au 104 puncte de lucru deschise pe raza judeţului; dintre acestea, 83 funcţionează în mediul urban şi doar 21 în cel rural. Repartiţia în teritoriu a furnizorilor de servicii de medicamente este bună în mediul urban, fiind acoperite toate zonele; în mediul rural, însă, acoperirea este de doar o treime. Există anumite zone rurale care se află la o distanţă de 15-20 de kilometri de cea mai apropiată farmacie; în această situaţie se află localităţi precum: Roşia de Amaradia, Ţânţăreni, Văgiuleşti, Bolboşi, Ciuperceni, Bumbeşti-Piţic. La sfârşitul lunii decembrie se vor încheia contractele pentru anul viitor.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here