Borcan şi Angheloiu, obligaţi să coabiteze în noul ALDE Gorj

537

Delegaţii participanţi la Congresul extraordinar de fuziune PLR-PC au votat, vineri, în unanimitate, programul politic al Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), statutul ALDE şi protocolul de fuziune al celor două partide, PLR şi PC. Potrivit statutului ALDE, cele două formaţiuni fuzionează de la egal la egal, principiul parităţii aplicându-se în toate organizaţiile PLR şi PC. La nivel de Gorj, Marius Borcan şi Radu Angheloiu vor fi copreşedinţi ai ALDE, sediul acestei formaţiuni fiind stabilit în spaţiul ocupat, până acum, de PC.

angheloiu pnlPotrivit protocolului de fuziune, semnat de preşedinţii PLR şi PC, Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin, şi votat de Congres, alegerile în cadrul ALDE, la nivel local şi naţional, se vor putea desfăşura, pe baza Statutului ALDE, începând cu data de 1 ianuarie 2017. “Membrilor PLR şi PC le este garantată continuitatea vechimii în cadrul Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, rezultat prin fuziune. În acest scop, în 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de înregistrare a prezentului protocol de fuziune, se vor transfera toate evidenţele partidelor fuzionate către partidul rezultat din fuziune pentru întocmirea evidenţei cumulate a membrilor noului partid în Registrul Naţional al Membrilor ALDE”, se arată în protocolul de fuziune.
De asemenea, Congresul a fost de acord cu numele formaţiunii – ALDE şi cu însemnele partidului (sigla – o pasăre în zbor).
A.Stoica

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui MVM Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here