Actualitate

Brăduţi şi alimente pentru 50 de familii din Târgu-Jiu

 | 15 decembrie 2015, 00:10 | 0 comentarii | 

Prin Direcţia Publică de Protecţie Socială, Primăria Târgu-Jiu a împărţit, ieri, 50 de pachete cu alimente tradiţionale pentru Sărbătorile de iarnă şi brăduţi împodobiţi pentru tot atâtea familii cu condiţii materiale precare din municipiu.

Semnatura eletronica CertDigital

Intitulată, “Un brăduţ în fiecare casă”, acţiunea a adus fericire pe chipurile târgujienilor cu venituri modeste şi bătrânilor bolnavi. Prima familie vizitată a fost în localitatea componentă Ursaţi, acolo unde o vârstnică de 88 de ani îşi duce traiul de zi cu zi alături de o nepoată care încasează doar o pensie de handicap. “E o familie săracă, n-are cine să-i ajute, toţi nepoţii au plecat în străinătate. Femeile sunt singure, eu le ajut cu tăiatul de lemne, le mai cumpăr pâine. Nepoata a lucrat şi are o pensie, însă bătrâna nu are. Din păcate, şi nepoata este bolnavă, greu deplasabilă”, a declarat o vecină a celor două femei.

braduti1220 de lei/pachet
Acţiunea “Un brăduţ în fiecare casă” este derulată an de an de către Primăria Târgu-Jiu, valoarea fiecărui pachet cu alimente fiind de circa 220 de lei. “Tradiţia cu un brăduţ în fiecare casă continuă. Ne adresăm unui număr de 50 de familie care vor primi cele 50 de pachete şi 50 de brăduţi. Pachetele conţin produse tradiţionale specifice sărbătorilor de iarnă, caltaboşi, cârnaţi, tobă, pulpă de porc, cozonac, bomboane de pom”, a declarat Elena Creţan, directorul DPPS Târgu-Jiu.
La acţiunea de ieri a participat şi viceprimarul Aurel Popescu care i-a asigurat pe oameni că administraţia locală va veni mereu în sprijinul lor, în acest sens fiind organizate o serie de acţiuni. “Aşa cum am procedat în fiecare an, Primăria Municipiului Târgu-Jiu, prin Direcţia Publică de Protecţie Socială, a făcut tot posibilul să organizeze în luna decembrie o serie întreagă de programe menite să vină în sprijinul familiilor cu condiţii financiare precare, cu un număr mai mare de copii, bătrâni neajutoraţi, care simt nevoia de afecţiune şi de un sprijin din partea noastră, a autorităţilor publice locale. În cadrul acestor programe avem şi programul de astăzi (n.r. ieri), Un brăduţ în fiecare casă, un program în cadrul căruia am identificat un număr de 50 de familii nevoiaşe cărora, prin DPPS, să le dăruim cu toată deschiderea pachete cu produse tradiţionale pentru sărbătorile care urmează şi un brăduţ împodobit. Nu putem decât să le dorim sărbători fericite şi ca de fiecare dată să-i avem în vedere. Suntem convinşi că numai în acest fel se pot bucura aşa cum ne vom bucura şi noi de sărbători cu masa plină şi cu liniştea de care avem nevoie”, a spus viceprimarul municipiului Târgu-Jiu.
Tot în această perioadă, autorităţile locale vor oferi tichete sociale pentru peste 1.300 de târgujieni cu venituri mici, care se află în evidenţa Direcţiei de Protecţie Socială. Valoarea fiecărui tichet este de 30 de lei.
Izabella Molnar

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL