Actualitate

Bucurescu a scăpat de problemele cu ANI

 | 17 iunie 2015, 00:10 | 0 comentarii | 

Veste nesperată pentru primarul din Slivilești, Sorin Bucurescu, aflat în plin proces penal în dosarul cu omul de afaceri Mihai Rămescu. Celălalt dosar care l-a făcut pe primar să se gândească și la posibilitatea că anul viitor ar putea fi obligat să nu mai candideze, cel cu Agenția Națională de Integritate, s-a terminat în favoarea edilului, în condițiile în care acesta a câștigat judecata cu inspectorii de integritate la Curtea de Apel Craiova, iar ulterior inspectorii nu au mai contestat verdictul instanței și, ca urmare, decizia din Bănie a rămas definitivă și în favoarea lui Bucurescu.
Primarul spune că a fost un pic uimit când a văzut că procesul nu va continua la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar e mulțumit că a scăpat de drumurile pe care trebuia să le facă în capitală pentru a justifica proveniența a circa 100.000 euro din averea sa, bani pe care cei de la ANI erau gata să îi confiște. “S-a terminat totul pentru că ANI nu a mai contestat sentința de la Craiova. Nici mie nu mi-a prea venit să cred că e așa, dar am fost la instanță și m-am interesat și am confirmarea oficială. Mă bucur, vă dați seama, că s-a terminat un asemenea proces pentru că numai drumurile până la Craiova sau București dacă le punem și cred că nu e deloc ușor. Eu am spus încă de la început că nu am probleme cu justificarea banilor și a averii și iată, că, în cele din urmă, s-a dovedit că am avut dreptate”, spune primarul, care nu a scăpat complet de emoții, el mai având de așteptat verdictul în dosarul lui Rămescu pentru a îşi putea face planul de bătaie pentru anul electoral viitor.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL