Bugetul CEO, aprobat la 1 august

311

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a promis sindicaliştilor lui Marin Condescu, că va aproba până la data de 1 august bugetul Complexului Energetic Oltenia(CEO). Asta înseamnă că abia la jumătatea anului în curs, CEO va avea un buget bine delimitat. De altfel, în momentul de faţă doar Societatea Naţională a Lignitului Oltenia a avut un buget aprobat, asta în timp ce Complexul Energetic Turceni şi Complexul Energetic Rovinari, nu a beneficiat de o astfel de facilitate.

Abia în luna august, CEO va avea buget propriu. Doar pe baza acestuia negocierile pentru creşterile salariale din sistemul mine energie pot fi aprobate, ca şi multe alte investiţii care vor să se facă în CEO. Deja de mai multe ori, ministrul Chiţoiu a amânat aprobarea bugetului CEO, ultima amânare fiind pentru 20 iulie. Chiţoiu nu a fost lămurit cu sumele alocate pentru sponsorizări şi publicitate, dar s-ar fi ajuns la o înţelegere în acest sens.
Sunt probleme şi cu banii acordaţi pentru sport, mai ales după neregulile depistate la fostul SNLO, privind acordarea unor sume incredibil de mari pentru cele două cluburi sportive ,,Pandurii” Târgu-Jiu şi ,,Minerul” Motru.
Anamaria Stoica
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here