Actualitate

Bunoaica: „Liderul Bădița a amenințat angajații Carierei Lupoaia că vor fi disponibilizați pentru că au proces cu CEO!”

 | 17 iulie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica, susține că pe data de 13 iulie, la intrarea în schimbul al treilea, sindicalistul Nicolae Bădița ar fi amenințat salariații Carierei Lupoaia că vor fi disponibilizați. Asta, pe motiv că ar fi îndrăznit să deschidă procese cu CE Oltenia, prin sindicatele independente, solicitând acordarea sporului de tură, a alimentației de protecție și economia la fondul de salarii pe 2015. Bunoaica susține că o parte a celor vizați intenționează să se adreseze în scris conducerii companiei, cu plângeri împotriva lui Bădița, inspector pe protecția muncii la CEO.

Semnatura eletronica CertDigital

Liderul Sindicatului Solidaritatea 2013 susține că gestul lui Bădița este condamnabil, deoarece acesta a participat la întâlnirea celor patru lideri sindicali cu directorul general Sorin Boza și cu avocații acestora, la CEO, și chiar a mai rămas la finalul întâlnirii în biroul șefului companiei.
“Deși a fost de față la discuțiile noastre cu managerul Boza, legat de cele două procese cu CEO pentru drepturile angajaților de la Lupoaia, Bădița a îndrăznit să se adreseze cu amenințări la cei celor care au procese, spunându-le că vor fi primii disponibilizați și vor fi evaluați negativ, acesta fiind un criteriu pentru viitoarele epurări din companie. Bădița nu numai că nu trebuia să scoată asemenea prostii pe gură, ci trebuia să-și înghită vorbele, deoarece știe foarte bine că era la ușa lui Boza alături de fina sa din Motru pe care vrea să o angajeze la Minprest, respectiva rubedenie fiind disponibilizată tot de la Minprest. Mai exact în loc să amenințe salariații cu disponibilizări, mai bine s-ar gândi la ce face el pentru salariații companiei, atât timp cât este inspector pe protecția muncii, adică un fel de tăietor de fruze la câini pe banii salariaților”, a declarat Bunoaica.
Acesta susține că majoritatea celor amenințați nu l-au băgat în seamă pe Bădița, navetistul de la CEO, dar cu toate acestea mulți au considerat că Boza îl poate pune la punct pe angajatul din directa subordine.
În prezent, personalul companiei este evaluat de o comisie TESA, stabilită la nivelul fiecărei unități.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL