Actualitate

Călinoiu scapă de orice interdicții ANI! 

 | 20 decembrie 2017, 00:10 | 0 comentarii | 

Comisia juridică a Senatului a votat un raport de admitere, luni, pentru controversatele propuneri legislative de modificare a Legii ANI. Dacă modificările legislative vor intra în vigoare, o persoană găsită de ANI în incompatibilitate sau conflict de interese va putea rămâne în funcția care a generat această situație sau în orice altă funcție. Propunerile îl ajută pe Ion Călinoiu, fostul președinte al Consiliului Județean, în procesul său cu ANI, dar și alți aleși din Gorj, aflați în aceeași situație. Călinoiu a declarat însă, de mai multe ori, că nu se teme de procesul său cu Agenția Națională de Integritate, inițiat pe o activitate permisă din domeniul învățământului.

Semnatura eletronica CertDigital

De la intrarea în vigoare a legii, destituirea unei persoane aflate în situațiile de mai sus va putea fi realizată numai din demnitatea publică, în care a existat conflictul de interese ori starea de incompatibilitate. Mai mult, există posibilitatea rotirii în funcții a persoanelor care au încălcat această lege, contrar dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 418/2014, spune ANI.

De exemplu, o persoană care exercită funcția de consilier județean sau ministru este găsit de ANI în incompatibilitate sau conflict de interese. La momentul rămânerii definitive a raportului de evaluare al ANI, persoana respectivă nu mai deține funcția care a generat încălcarea legii. În consecință, ea poate candida pentru un mandat de parlamentar sau primar, pentru că, potrivit noii legi, nu ar mai avea nici o interdicție.

Un alt exemplu privește situația ipotetică în care un primar este găsit incompatibil de ANI, dar până la finalizarea procesului de pe rolul instanței de judecată termină mandatul și între timp ajunge parlamentar. Mandatul de parlamentar nu-i va mai înceta înainte de termen pe motiv de incompatibilitate. Aceasta, deoarece prin noua lege mandatul încetează exclusiv pentru funcția care a generat situația de incompatibilitate, în cazul dat ca exemplu, doar pentru funcția de primar. Acțiunea ANI ar rămâne astfel fără obiect.

Prin altă modificare a legii, se propune ca interdicțiile aplicate de ANI parlamentarilor, pe baza rapoartelor de evaluare, să înceteze de drept. În acest fel, vor deveni lipsite de efecte hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), situația care echivalează cu aplicarea retroactivă a unor texte legale, ceea ce contravine Constituției.

Modificările legislative ar afecta aplicarea sancțiunilor în toate cazurile finalizate de ANI, atât în cazurile aflate pe rolul instanțelor de judecată, cât și în cele rămase definitive și irevocabile, câștigate de ANI, dar care nu au fost puse încă în executare. În ceea ce privește funcțiile elective, ANI precizează că modificarea legislativă poate afecta aplicarea sancțiunilor într-un număr de 675 de dosare, dintre care 597 aflate pe rolul instanțelor de judecată și 78 de cazuri definitive și irevocabile câștigate de ANI, dar nepuse încă în executare.

Pe lista furnizată de ANI se găsesc peste 90 de aleși locali și parlamentari din Oltenia, unul fiind și Ion Călinoiu.
Anamaria Stoica

 

 

 

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL