Capotă a răsturnat maşina noii sale cuceriri

1222

Gigel Capotă, directorul economic al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, a fost urmărit de ghinion în mica vacanţă de 1 Decembrie, el reuşind să răstoarne în afara carosabilului maşina în care se afla, alături de posesoarea bolidului şi de directoarea economică a DSP Gorj, Carmen Ivanov. Accidentul rutier s-a petrecut pe raza comunei Băleşti, la volan fiind Capotă, în timp ce maşina deţinută de afaceristă, pasageră în aceasta, are daună totală. Accidentul s-a petrecut, culmea, la doar câteva zile distanţă, de cel de-al treilea divorţ al directorului economic al SJU Târgu-Jiu, care se va pronunţa, cu acordul părţilor, la o primărie din judeţ.

12305680_185534585127669_1355229010_nBMW-ul condus de Gigel Capotă s-a răsturnat pe 30 noiembrie în afara carosabilului la Băleşti, fiind înregistrate imediat două victime, chiar şi şoferul necesitând îngrijiri medicale. Capotă, în vârstă de 55 de ani de loc din Crasna, a pierdut atunci controlul volanului, iar cele două femei, una de 47 de ani şi alta de 52, pasagere în bolidul cu numere de Bucureşti, fiind zdruncinate serios în urma impactului. Se vehiculează că cei trei se întorceau de la munte, unde ar fi profitat de zăpada căzută la final de săptămână.

dfgÎn pragul unei noi căsătorii?!
Cel mai mult a avut însă de suferit, în urma accidentului, prietena lui Capotă, femeia fiind de altfel şi posesoarea maşinii, spun martorii de la faţa locului. De altfel, afacerista ar fi reuşit să-i cucerească inima directorului economic al SJU Târgu-Jiu, aflat în pragul unui divorţ pe cale administrativă care ar urma să se pronunţe chiar înainte de sărbătorile de iarnă.

gigel capota inscriptUnul a rămas cu casa, iar altul cu maşina
Capotă renunţă astfel la al treilea mariaj, în urma căruia s-a încuscrit, cu un an în urmă, şi cu afaceristul Andrei Dogaru de la Castrul Roman. Soţia lui Capotă a părăsit însă domiciliul conjugal de la Crasna, luna trecută, cel care i-a transportat hainele de la locuinţa comună fiind tocmai ginerele celor doi. Divorţul celor doi se va pronunţa pe data de 17 decembrie, din mariajul celor doi nerezultând copii.
A.Stoica

10 COMENTARII

  1. Capota . Ivanov nume cu prestanta. Voi sunteti doar nonameuri care nu aveti tupeul nici macar sa va aratati identitatea. Sub diverse nicknameuri incercati sa va ascundeti impotenta si punctati niste lucruri demne de cocalari.ro .

    • care e prestanta celor doi?ca au fost casatoriti fiecare de cate trei ori ?sau ca ocupa niste functii pusi politic??sau ca au o moralitate indoielnica?nu ti-e bai rusine,sclav ce esti!

  2. Botanel dar`ar dumnezeu sa ajungi la 2 metrii sub pamant acolo unde iti este locul.
    Cum dzeii ma-tii te poti bucura de necazul altora ma? Nu`ti vezi de „cucul” tau deja ofilit si ii lasi pe aia potenti sa`si faca viata dupa cum le-a dictat`o Dzeu ? Ai lasat un comentariu de rahat care de altfel…te CARACTERIZEAZA. Acum dormi linistit si lasa`ti dosul sa vantuiasca linistit, infectule

    • am vazut ca ai comentat si la articolul din impact,fa nenorocito,ti se apropie apusul ,te ia dna-ul hoato,infractoare-o crezi ca nu se stie de hotiile tale ,mai ales din ultima perioada,ce parandaratul.15%.hai sictir grup de hoti din dsp,infractorilor o sa sfarsiti ca protectorul vostru de e la puscarie,tucmeanu!

  3. Las’ ca vinde Capota la negru ,cateva zeci de basculante de balast din balastiera fantoma de la Alimpesti pe care o detine prin sageata evazionista Anutu Lupulescu si cumpara doua BMW uri .

  4. Nenorocitul umbla cu boarfele in special ivanov o tarfa recunoscuta. Mai are putin si se duce dracului o schimba sa o trimita la vaci ca acolo este locul

Dă-i un răspuns lui corneliu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here