Carmen Martins: “Nu îmi pasă ce se întâmplă cu Rostogolea, m-a violat, să răspundă!”

889

Carmen Martins, cea care a reclamat la poliţie luna trecută că ar fi fost victima lui Cosmin Dumitru Rostogolea, susţine acum că va merge până-n pânzele albe cu sesizarea sa. Aceasta a subliniat, joi, că nu şi-a propus deloc să-şi retragă plângerea de viol făcută pe 15 septembrie împotriva acestuia, ea menţionând chiar că nu îi pasă de starea de sănătate a celui care se află deja de peste două săptămâni în protest de hrană şi apă, acum la Penitenciarul Spital Jilava. Martins susţine, de asemenea, că, anterior faptei reclamate, ea ar fi prestat, fără forme legale, în barul lui Rostogolea, ca şi barman, fără să-l cunoască pe patron înainte de luna septembrie şi fără să fi avut cu acesta, în perioada respectivă, vreun raport sexual. Ea a explicat, în acest context, şi de ce l-a reclamat pe Rostogolea de viol abia la două zile de la comiterea faptei, subliniind că a doua zi după comiterea infracţiunii acesta ar fi ironizat-o în faţa unor prieteni şi a unor clienţi de la bar, asta pentru că a plecat de la el, noaptea, dezbrăcată.

După o perioadă în care a păstrat tăcerea legat de acuzaţia de viol la adresa lui Rostogolea, Carmen Martins a luat decizia de a-şi spune public şi ea părerea despre cele întâmplate în noaptea de 13 septembrie 2015, în locuinţa celui pe care l-a reclamat pentru viol. Aceasta a povestit, joi, că l-ar fi cunoscut pe Rostogolea doar în luna septembrie, şi nu anterior acestei perioade cum s-a vehiculat, şi asta prin intermediul prietenei Georgiana Elena Zisu-Corobea, al cărei nume apare şi în încheierea de şedinţă dată de Judecătoria Târgu-Jiu, prin care s-a decis pe 17 septembrie, reţinerea acestuia pentru viol şi alte violenţe.
Martins specifică faptul că s-ar fi dus cu respectiva în barul lui Rostogolea, la începutul lunii trecute, în calitate de clientă, moment în care proprietarul localului i-ar fi comunicat că are un loc de muncă disponibil acolo. “Mi-a spus Rostogolea că are nevoie de o persoană care să lucreze în bar, ca şi barman. A specificat că îmi face carte de muncă mai târziu, motiv pentru care eu am acceptat, eu mai beneficiind de o indemnizaţie de asistat social. Am început munca la scurt timp după ce mi-a spus asta, făcând atât curăţenie în bar şi în teresă, cât şi servind clienţii. La două zile după ce am început munca, în curte, i-am cunoscut şi soţia, cu care am făcut cunoştinţă. Aveam o relaţie amiabilă cu cei doi soţi şi cu copilul lor pe care l-am spălat de mai multe ori pe mâini şi pe faţă. Nu am dormit niciodată în casa celor doi cum s-a susţinut”, a declarat Carmen Martins.

“Nu mi-a făcut, niciodată, avansuri..”!
Femeia de 25 de ani povesteşte că Rostogolea nu i-ar fi făcut avansuri în perioada de aproape două săptămâni cât a lucrat pentru el în bar, motiv pentru care ar fi fost şocată în momentul în care s-a produs violul. Acesta a recunoscut, de asemenea, că a consumat alcool în momentul în care a fost filmată în curtea lui Rostogolea, dar a susţinut că a făcut asta acasă şi nu în barul unde presta. Menţionăm că familia lui Rostogolea a făcut public, cu câteva zile în urmă, un filmuleţ în care Carmen Martins apărea în preajma celui pe care l-a acuzat apoi de viol, abia ţinându-se pe picioare, în amuzamentul atât al lui Rostogolea, cât şi a altor clienţi din bar. “Am băut acasă, nu în bar. Eu nu i-am băut băutura cum a spus el la instanţă”, a mai declarat Martins.

rostogoleaA vrut să spargă geamul, dar a văzut că are gratii!
Victima a povestit, de asemenea, punctual cum s-ar fi petrecut faptele incriminate acum, în noaptea de 13 septembrie.
“În noaptea violului am rămas mai târziu în bar, Rostogolea rugându-mă să rămân să-i fac baie copilului său pentru că urma să meargă la şcoală. Am rămas, dar nu am mai apucat să îl spăl pe Gabriel pentru că tatăl lui l-a trimis în camera lui. Eu cu el am rămas în sufragerie şi nu ştiu dacă soţia lui era sau nu în altă încăpere din locuinţă. Reţin doar că a tras de mine în sufragerie, loc în care s-a produs violul, asta după ce m-a lovit cu pumnul în mâna stângă, mai exat în umăr, după care m-a trântit în pat. Mi-a tras pantalonii de pe mine şi lenjeria intimă şi am rămas doar într-o bluză şi cu sutienul descheiat. I-am spus să mă lase în pace, dar el îmi repeta că sunt numai a lui. Când el s-a ridicat după prezervativ am avut intenţia să lovesc geamul cu masa de călcat, dar abia atunci am sesizat că acesta avea gratii. Abia atunci am realizat şi că nu mai am scăpare”, spune Martins. “Am protestat în timpul violului, dar Rostogolea nu s-a oprit până nu şi-a dus treaba la capăt. La final am spus că merg la toaletă şi pe uşa de la bucătărie am fugit. Am ieşit pe alee şi apoi am scăpat pe poarta mică a locuinţei. Ştiu că am fugit dezbrăcată spre locuinţa mea, fiind doar într-o bluză şi cu un sutien, fiind văzută de un bărbat pe care l-am rugat să sune la 112. Respectivul rămăsese însă şocat când m-a văzut şi nu a sunat la poliţie. Am continuat drumul spre casă, aşa cum eram, şi am ajuns în locuinţa familiei mele în timp ce tatăl meu dormea”, a completat Martins.

A doua zi a revenit la locul faptei
Acesta spune că a dormit în noaptea cu pricina, deşi se simţea rău, dar şi că a doua zi a revenit la barul lui Rostogolea, de data asta ca şi clientă. “A doua zi după viol am primit un mesaj de la Georgiana care mi-a spus să revin în barul lui Rostogolea pentru a bea un suc. M-am dus, în bar fiind şi soţia lui Rostogolea care se certa cu respectivul în timp ce spunea să-i restituie buletinul, cardul şi telefonul. Cristina Rostogolea, care ştiu că are probleme de sănătate, îl ameninţa pe soţul ei, de faţă cu clienţii, că îi va arunca în stradă berea din bar. Acesta nu o prea băga în seamă preferând să se laude de faţă cu Georgiana că am fugit dezbrăcată de el. Spunea asta de faţă cu toţi clienţii din bar”, a mai spus Martins, aceasta susţinând că doar adidaşii i-ar mai fi primit, în final, de la Rostogolea, alături de încărcătorul de la telefon. “Lenjeria intimă şi pantalonii mi-au rămas în casa lui Rostogolea, pe care l-am reclamat pe 15 pentru viol, neameninţându-l că o să fac asta. Într-un sms Rostogolea îmi spune în aceeaşi zi că am făcut un gest rău că l-am reclamat pentru viol”, a mai declarat Martins, deşi în documentul de la instanţă se preciza că Rostogolea i-ar fi restituit hainele respectivei, la o zi după contactul sexul, şi “într-o pungă de plastic”.

“Poate să moară, nu îmi pasă de el!”
“Din data de 14 septembrie, când am fost la bar cu Georgiana şi cu iubitul ei, eu nu l-am mai văzut pe Rostogolea. Am aflat pe parcurs că a fugit de poliţişti, că a sărit din tren şi că l-au băgat în arest. În această perioadă nu am mai dat declaraţii la poliţie legat de viol, am fost însă la Medicină Legală pe 15 septembrie la cererea anchetatorilor”, a mai spus aceasta. Martins susţine, de altfel, că nu îi pasă deloc de starea de sănătate a lui Rostogolea, şi nici de faptul că acesta se află în refuz de hrană de peste două săptămâni, ea dorind doar ca acesta să răspundă pentru fapta lui.
“Nu am intenţia să mă înţeleg cu nimeni pentru a-mi retrage plângerea. Este adevărat că nu mi-a propus nimeni asta, dar susţin public ca să nu existe astfel de propuneri.
Spun astfel, în gura mare, că nu solicit şi nici nu vreau bani de la nimeni pentru asta. Vreau doar ca el să răspundă pentru ce mi-a făcut. În ce priveşte protestul lui, asta nu mă interesează. Poate să moară, nu îmi pasă de el”, a conchis Carmen Martins.
În final, aceasta a recunoscut că a avut probleme cu legea şi că a fost internată într-un spital de psihiatrie în judeţul Timiş, la cererea anchetatorilor după ce, într-un bar din Târgu-Jiu a fost găsită cu un cuţit asupra sa. Aceasta a povestit că nu putea scăpa de acuze, fără să treacă pe la spitalul respectiv, dar şi faptul că arma i-ar fi folosit când în barul respectiv câţiva clienţi ar fi intenţionat să o molesteze. A specificat, de asemenea, că nu a făcut plângerea de viol pe 13 septembrie, ci pe 15, deoarece aşa ar fi fost sfătuită de poliţiştii “pe care i-a găsit la ghişeu” şi care au chemat-o, la declaraţii, doar în ziua respectivă la ora 08.00.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

  1. Si ala dei cu ea in poză nu e tiganu ala care are oi si vaci in cărbunesti? Am auzit ca si fiusu e in puscărie. Nu cumva e pestele lu Martins?
    Din cate se aude Rostogolea nu ar mai scapa cu viata din toată chestia asta. Păcat de copilul lui. Pana la urma ve semeni aia culegi. Totusi cei care se ocupa de cazul lui ar fi bine sa puneti totul cap la cap si sa va gânditi si la el, la fiul si familia lui.

  2. Vai si amar de politia noastră. Pe ala de a taiato colegu ei il judeca in libertate si pe ăsta l-au băgat sa moară cu zile pe prostituata asta lu Martins. Singurul lucru pe care il invinovatesc la Rostogolea e faptul ca stia cu cine a încurcă, fiindcă o cunostea de ceva timp, si persoanele din anturajul sau stiau de relatia celor doi si de promisiunile pe care i le făcea acesta individei. Vorba aia, spunemi cu cine umbli sa iti spun cine esti.

  3. Domniță. .. nu prea se leagă ce spui.. te târât Rostogolea. .. ala e o mâna de om… hai las o balta ca măcăne. .. nu ai fost și nu ești usa de biserica. RUSINE … părinții tai așa te au educat… erai prezenta la rostogolească și nechezai ca o iapa cu toti clientii…nerusinare…și incultura…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here