CE Oltenia și Luzan Logistic, cele două firme prezente în top 500 al companiilor din România

1475

Finanțiștii au realizat un top 500 al firmelor, care și-au depus situațiile financiare pe anul 2015, în funcție de cifra de afaceri. Doar două societăți din Gorj apar în acest top al companiilor din România, pe locul 38 fiind Complexul Energetic Oltenia, societate care a înregistrat totuși pierderi financiare în anul respectiv, dar și SC Luzan Logistic SRL, aflat la mijlocul clasamentului.

În anul 2015, doar două societăți din Gorj au avut cifre de afaceri care le-a situat în top. O arată un clasament realizat în urma datelor apărute pe Ministerul de Finanțe. În primele 40 de poziții apare și CE Oltenia, care a avut în 2015 o cifră de afaceri de 2.666.751.400 de lei, dar și pierderi în valoare de 960.856.433 de lei.
Pe poziția 261 se află SC Luzan Logistic SRL, societate înființată în 1992 sub denumirea de SC OLG STAR IMPEX SRL. SRL-ul a devenit din iulie 2008 SC LUZAN LOGISTIC SRL, având ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al produselor din tutun. “Principalul atu, ce a propulsat compania, îl constituie producătorii cu care colaborează, respectiv British American Tabacco, JT International, Luzan Logistic fiind principalul distribuitor al renumitului brand Amigo pe județele Gorj și Mehedinți.
În prezent, cu un număr de 14 agenți de vânzare, societatea acoperă județele Gorj, Mehedinți, Vâlcea și zona Valea Jiului”, se arată pe site-ul societății. SRL-ul a avut o cifră de afaceri de 489.963.111 lei, în 2015, dar și un profit net de 8.182.111 de lei.

Rulaj mare
Cifrele din top arată de altfel cele mai mari 500 de companii din România care au avut, anul trecut, o cifră de afaceri de 504 miliarde de lei (113 mld. Euro), un rulaj pe care în urmă cu un deceniu îl realizau toate companiile prezente în România. Acum, după rezultatele din 2015, cel mai bun an și pentru business-ul românesc ca și cifră de afaceri şi profit, top 500 generează peste 40% din totalul vânzărilor din economie.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here