CEO trece la program non-stop! Este meritul lui Iriza, Boza și Vișan

610

Senatorul Scarlat Iriza, managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, secretarul de stat, Doru Vișan și ministrul Energiei, Toma –Florin Petcu au înregistrat, ieri, un succes de proporții în numele minerilor și energeticienilor din Oltenia, anunță biroul de presă al parlamentarului ALDE. Aici se menționează, de asemenea, că pentru asigurarea funcționării în condiții de siguranță a Sistemului Energetic Național, aceștia au cerut și au obținut sprijinul Ministerului Finanțelor Publice, în ideea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli aprobat pentru 2017.

Inițiatorii spun că demersul lor a avut la bază susținerea unui program de funcționare, în perioada imediat următoare, a termocentralelor din cadrul Complexului Energetic Oltenia S.A., cu 7-8 grupuri, respectiv de creștere a cererii de cărbune cu peste 1 milion de tone, fapt ce presupune un program de 6-7 zile pe săptămână și un efort financiar suplimentar de 25.370 mii de lei. “Un număr de 23 de excavatoare cu circuitele aferente, respectiv 14 abzețere pe care sunt plasați 2169 de salariați, își vor desfășura activitatea conform unui program extins pentru care s-au obținut fondurile necesare, inclusiv sporuri și alte beneficii.
Conform Contractului Colectiv de Muncă aplicabil posturilor prestate, pentru zilele de sâmbătă și duminică se va primi un spor de 87,5% și de 100% pentru zilele de sărbătoare”, sunt restul veștilor bune transmise, miercuri, lucrătorilor CEO de parlamentarul de Gorj.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here