Chirurg pus să muncească în folosul comunității la bibliotecă sau la teatru

470

Fostul manager al Spitalului Municipal Motru, Teodor Codrin Zavate, a aflat prima sentință, la Tribunalul Gorj, după ce a cerut să fie judecat conform procedurii simplificate. ”Condamnă pe inculpatul Zavate Teodor Codrin, fără antecedente penale, la doi ani şi şase luni de închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv calitatea de manager al Spitalului Municipal Motru, judeţul Gorj, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Suspendă executarea pedepsei sub supraveghere şi stabileşte termen de supraveghere de trei ani. Impune condamnatului să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Bibliotecii Judeţene Alexandru şi Aristia Aman Craiova sau Teatrului pentru Copii şi Tineret Colibri, cu sediul în Craiova, judeţul Dolj, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, a stabilit prima instanță. Acesta a fost deferit Justiției pentru luare de mită, de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Craiova. Suspiciunea este că ar fi primit de la o persoană, care l-a și denunțat, 1.500 euro pentru a fi ajutată să ocupe un post de asistent medical. ”În toamna anului 2015, inculpatul Zavate Teodor Codrin, în calitate de manager al Spitalului Municipal Motru, a primit de la o persoană, martor în cauză, suma de 1.500 euro pentru a o ajuta să ocupe un post de asistent medical în unitatea sanitară pe care o conducea. Mai mult, inculpatul i-a creat martorului convingerea că, folosindu-se de calitatea sa de manager, îi poate asigura ocuparea postului respectiv prin participarea formală la un concurs organizat în acest sens. Întrucât, după organizarea concursului respectiv, martorul nu a ocupat postul promis, la data de 13 iulie 2016, inculpatul a restituit suma de bani primită anterior cu titlu de mită. În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei de 1.500 euro, în vederea confiscării speciale a acesteia”, se precizează în rechizitoriul întocmit de procurori. Acesta a susținut la început că nu este vinovat: ”Nu mă consider vinovat. Cineva avea nevoie de postul acesta și este un val mai mare, în urma unor valuri mai mici”.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here